Semnat la 27 ianuarie 1973, la Paris, Acordurile de Pace au fost destinate pentru a termina în cele din urmă Războiul din Vietnam, care au costat viața a mii de soldați Americani, să nu mai vorbim de milioanele de civili Vietnamezi care au fost uciși, răniți, sau strămutate., Inițial, acordurile au fost negociate în secret de consilierul pentru Securitate Națională Henry Kissinger și le Duc Tho, negociatorul principal nord-vietnamez. Aceste negocieri secrete au avut loc pe parcursul a cinci ani la Paris, din 1968 până în 1973, dar abia la începutul anilor 70 s-au făcut progrese reale.
secretul negocierilor, împreună cu tehnologia lentă și diferențele de timp dintre Washington, DC, Paris, Hanoi și Saigon, au asigurat că procesul de negociere a fost consumator de timp și obositor., În ciuda acestor provocări, cele două părți au reușit, după multe blocaje și acorduri apropiate, să ajungă la un compromis în ianuarie 1973. Pentru eforturile lor, Kissinger și le Duc Tho au primit Premiul Noble Pentru Pace în 1973, deși le Duc Tho a refuzat să accepte premiul, deoarece credea că SUA și Sud-vietnamezii încalcă acordurile.
în cele din urmă, anii de timp și efort puse în negocieri au fost pentru nimic ca încetarea focului sa prăbușit în 1975., Cu Richard Nixon forțat să iasă din funcție din cauza Watergate și marea majoritate a americanilor care s-au opus puternic implicării continue, a fost doar o chestiune de timp ca Vietnamul de Sud să se prăbușească. Care a venit chiar mai repede decât unii au avut de așteptat, ca armata Sud-Vietnameză uscat în fața unui ofensiva Vietnamez de Nord, în 1975, care a culminat cu căderea de Sud-Vietnamez capitala Saigon, în aprilie 1975.,
Winston Lord a fost Consilier Special pentru Consilier de Securitate Națională, Henry Kissinger, din 1969-1973, timp în care a servit ca unul dintre Kissinger mai apropiate confidente și s-a dus cu Kissinger la negocierile de la Paris. El descrie dificultățile cu care se confruntă echipele de negociere în a ajunge la un acord potrivit pentru toate părțile implicate, precum și motivele eventualului colaps al acordurilor. Domnul mai târziu a servit ca ambasador în China, precum și asistent secretar de stat în diferite capacități de la 1993-1997., A fost intervievat de Charles Stuart Kennedy și Nancy Bernkopf Tucker începând din aprilie 1998.
puteți citi contul Domnului de negociere cu China. Du-te aici pentru alte momente pe Vietnam.
„nu Au fost în stare să facă un compromis”
DOMNUL: În iulie 1971, am fost în Paris pe drumul de întoarcere dintr-o călătorie secretă în China., Nu numai că lumea nu știa despre călătoria noastră secretă în China, dar, în timp ce eram public la Paris, am avut din nou negocieri secrete cu nord-vietnamezii.
În unele privințe a fost și mai complicat să păstrăm aceste discuții cu secretul nord-vietnamez decât aceste excursii de weekend de la Washington. Toată lumea știa că Kissinger era la Paris și probabil îl urmărea, într-un anumit sens. Așa că am avut o operațiune elaborată de lucru cu ambasadorul American, care a fost Richard Watson.,
a trebuit să găsim o cale pentru Kissinger de a negocia cu nord-vietnamezii fără ca oamenii din Paris să știe despre asta. Deci, povestea de acoperire a fost că Kissinger a fost ascuns în ambasadă, vorbind cu Ambasadorul Watson. Dick Smyser și am plecat pe cont propriu la o mare, deschis plaza uita la Eiffel Tower….it a fost locul de Trocadero. Ne-ar aștepta acolo.
apoi secretar Kissinger slunk în jos într-o mașină care a ieșit din ușa din spate a Ambasadei, deoarece presa a fost acoperă ușa din față., El ne-a luat de la locul și ne-am dus la locul de întâlnire pentru negocierea noastră cu vietnamezii. Ne-am întors la Ambasadă și, în timp ce eu și Negroponte scriam raportul întâlnirii, Kissinger, din motive de acoperire, a ieșit la un restaurant.
toată lumea știa despre asta. De fapt, el a avut o femeie pe nume Margaret Osmer (ilustrat cu Steve Bell în 1975 pe „Good Morning, America”) ca data lui, care a lucrat pentru televiziunea ABC. Mai târziu, mi s-a alăturat la Consiliul pentru Relații Externe din New York, mulți ani mai târziu, pentru a-mi desfășura programele de întâlniri.,
au existat multe critici la vremea lui Kissinger. Presa știa că le Duc Tho, negociatorul nord-vietnamez senior, se afla la Paris în același timp. Deci presa mustrat Kissinger, întrebându-l de ce nu Le Duc Tho, în timp ce el a fost în Paris, pentru a vedea dacă el ar putea face unele progrese cu Nord-Vietnamezii, în loc de a merge cu niste blonda la un restaurant Paris. Nimeni nu știa despre negocierile secrete. Desigur, aceasta a fost o poveste de acoperire pentru Kissinger, pentru că ne-am întâlnit cu Le Duc Tho mai devreme.,
în retrospectivă, până când am ajuns în toamna anului 1972, au existat momente în care le Duc Tho era ceva mai politicos decât altele. Dar dacă ați fost într-adevăr greu de cap cu privire la aceasta, ar trebui să spun că nord-vietnamez într-adevăr nu s-au mișcat foarte mult în această perioadă, în ciuda propunerilor noastre succesive….
de Asemenea, Le Duc Tho avut de multe ori dureri de cap. Când a avut o durere de cap, am știut că el nu a fost de gând să fie flexibil sau viitoare., Avea o durere de cap, iar asta i-a semnalat atitudinea.
cred că este, de asemenea, corect să spunem, și acesta este un comentariu trist despre natura umană, că Hanoiul a fost, în general, mai apropiat când i-am lovit tare, militar. Ei au fost, de asemenea, mai prietenos. Erau mai aroganți și mai intransigenți când păreau să se descurce bine, militar șihttps: / / adst. org / sau am lăsat presiunea … Nu vreau să exagerez, pentru că până în septembrie-octombrie 1972, nu au făcut nicio mișcare majoră reală., Cu toate acestea, au fost momente în 1971-72 când am venit de la întâlniri, mai descurajați decât în alte momente, când am fost mai încurajați.
negociatorii nord-vietnamezi au luptat mult timp pentru obiectivele lor împotriva francezilor și a sua. Ei au fost în jur de mult timp și au fost dispuși să continue negocierile pentru o lungă perioadă de timp. Deci nu erau în stare să facă compromisuri. Deci toate acestea au făcut-o extrem de dificilă.
lună după Lună și an după an, poziția lor de bază a fost să ceară un unilaterală, SUA, retragerea, înființarea unui guvern de coaliție în Saigon, și să rămânem cu toate aceste poziții, într-un spirit revoluționar. Ei au avut tendința să se uite la investiția lor lungă în ceea ce făceau, simțind că sprijinul intern pentru poziția SUA se prăbușea, din toate motivele pe care le-am menționat.
deci, practic, au căutat să ne poarte în jos. Ei veneau, în esență, ca parte a stilului lor de negociere, să asculte pozițiile noastre și să vadă dacă Statele Unite urmau să facă mai multe concesii și să se apropie de ceea ce doreau.,
O piatră de hotar nu ar trebui să menționez pe scurt…a fost Mai 1971, probabil peste Memorial Zi, când ne-am dus mereu la Paris în vacanțe sau weekend-uri în acest moment. Am prezentat ceea ce am considerat o propunere extrem de semnificativă pentru a avansa negocierile, care de fapt a fost scoasă în evidență în eventuala înțelegere semnată în ianuarie 1973. Îmi amintesc cum am agonizat peste încercarea de a face o propunere majoră. Nu-mi amintesc de ce, dar momentul a fost de așa natură încât am încercat să facem un progres în acel moment., Cred că a fost o propunere în șapte puncte, care a fost în esență doar o înțelegere militară, în concordanță cu principiul președintelui Nixon de a fi dispus să fie flexibil pe partea militară, dar nu pe partea politică.
octombrie 1972: „A fost pauza pe care am fost în căutarea pentru”
ne-am îndreptat spre ianuarie 1972, treptat, am ajuns la concluzia că este important ca Președintele să facă o mare, public address, din nou, în Vietnam., În discurs, el va schița strategia și obiectivele noastre, reamintind Vietnamizarea și revizuirea progreselor înregistrate până în prezent în ceea ce privește scăderea pierderilor americane și a nivelurilor de trupe din Vietnam.
mai Presus de toate, el ar dezvălui faptul că ne-am făcut o ofertă rezonabilă pentru Vietnamul de Nord și că de ceva timp am avut negocieri secrete cu ei. A fost de până la Hanoi pentru a răspunde într-un mod semnificativ. Cred că, spre sfârșitul anului 1971, am prezentat mai departe cele cinci propuneri făcute în mai 1971. De fapt, sunt sigur că am făcut-o.,
Am organizat întâlniri secrete în iunie, iulie, August, septembrie 1971. Cred că am luat oasele goale ale acestei propuneri și am adăugat noi detalii pentru a clarifica cum ar arăta doar o soluție militară. Până în ianuarie 1972, s-a decis să facem publice negocierile secrete de până acum, deoarece Hanoiul nu se mișca și am fost criticați prea mult acasă în SUA, precum și în alte părți ale lumii.,
deci a avut loc un discurs Nixon pe 25 ianuarie 1972. Ca toate aceste discursuri, am muncit din greu la redactarea ei. Desigur, purtătorul de cuvânt al transformat-o într-mult mai bine limba engleză, în timp ce am lucrat la substanța de
Ne-am dus la Paris pentru această întâlnire, în octombrie 1972, și-au dat un cadou de Le Duc Tho. Am avut încă o mulțime de lucru pentru a face pe ea, dar, practic, a fost pauza pe care am fost în căutarea. A încorporat retragerea unilaterală a forțelor americane și eliberarea prizonierilor noștri, din partea militară., Limbajul propunerii a fost destul de specific în acest sens.
propunerea Nord-vietnameză a inclus, de asemenea, o încetare a focului în vigoare și supravegherea internațională a acordului. Nord-vietnamezii s-au îndepărtat de insistența lor asupra unui guvern de coaliție. Nu a fost încă unele negocieri dure, dar au folosit un limbaj nou. Ei au propus un aranjament Național de reconciliere, dar, de fapt, l-ar lăsa pe președintele Thieu la putere în Saigon. Așa că nord-vietnamezii au renunțat la cererile politice pe care le-au blocat de ani de zile.,
” am avut câteva zile de negocieri ulterioare. Ultima zi a durat 14 ore.”
Din punctul meu de vedere, ca să nu mai vorbim de Nixon și Kissinger, aceste cerințe au fost ceva la care nu ar trebui să facem compromisuri.
ne-am întors la nord-vietnamez. Am avut câteva zile de negocieri ulterioare, până la 11 octombrie, încercând să îmbunătățim proiectul, ținând în general la curent Washingtonul și Saigonul. Ultima zi a durat 14 ore. Ca de obicei, pregăteam transcrieri verbale., Nici măcar nu puteam merge la baie când am vrut, și am băut multă cafea pentru a mă menține.
trebuia să ne asigurăm că ne-am întors prizonierii din Laos și Cambodgia și încercam să facem partea comunistă să-și retragă trupele de acolo și să avem o încetare a focului acolo. Deci asta a fost o problemă. O altă problemă a fost permiterea ajutorului militar ambelor părți să continue după încetarea focului. Apoi au fost detaliile sistemului internațional de supraveghere și care a fost statutul DMZ., Aceasta a fost linia de divizare reală între Vietnamul de Nord și de Sud.
au existat încă o mulțime de detalii să se ocupe, și o mulțime de întrebări dificile pentru a fi rezolvate, dar descoperire de bază a fost atins. Nord-vietnamezii nu mai insistau asupra unui guvern de coaliție.,
limba de proiect a făcut clar faptul că Președintele Thieu va rămâne la putere, în timp ce sugerează că ar putea fi o negociere poate conduce spre un guvern de reconciliere națională. Am încercat să facem asta cât mai vag și mai lipsit de sens posibil. De fapt, obiectivul era menținerea Guvernului Saigon la putere.
Ultima zi a acestor negocieri a fost 11 octombrie 1972., Deci au fost patru zile de negocieri,dar una din aceste zile a durat 14 ore. Kissinger pregătit să se întoarcă și să raporteze președintelui Nixon. Am avut un proiect de acord convenit inițial, dar cu unele probleme nerezolvate de natură secundară rămase de rezolvat.
au existat, de asemenea, câteva întrebări tehnice despre ceea ce înseamnă fraze specifice și așa mai departe., Deci, aceasta a fost o perioadă epuizantă de câteva zile, incluzând toate sesiunile de noapte de reformulare, verificare, trimitere de cabluri, raportare și completare în Saigon și Washington, precum și pregătirea punctelor de discuție pentru ziua următoare. De asemenea, a trebuit să pregătim noi propuneri, pe lângă luarea notelor verbale și așa mai departe.
am fost lăsat în urmă, la Paris, cu FSO Dave Engle, care de atunci a fost implicat în negocierile noastre de top Vietnameză vorbitor în străinătate., El și cu mine am fost lăsați în urmă pentru a avea discuții tehnice cu nord-vietnamezii pentru a clarifica unele dintre aceste sub-probleme. Așa că ne-am așezat cu nord-vietnamezii la următoarea întâlnire. Nu-mi amintesc detaliile, cu excepția faptului că eram atât entuziasmat, cât și epuizat.
„Pentru a spune că am fost deprimat ar fi o afirmație colosal”
Apoi, desigur, următorul pas a fost să meargă la Saigon și să prezinte această minunată acord le-am negociat., Încă nu eram pe deplin mulțumiți, dar problemele de bază au fost rezolvate și ne-am gândit că acum avem un acord dur, în proiect, și referendum ad de Politburo Hanoi și președintele nostru. Desigur, le-am spus clar vietnamezilor de Nord că va trebui să vindem acest proiect aliatului nostru din Vietnamul de Sud.
Înainte de a ne-am dus la Saigon pentru a revizui acordul cu Președintele Thieu-am trimis un cablu înainte de a prefigura într-o oarecare măsură am avut ceva., Am uitat termenul pe care l-am folosit, dar am spus că reprezintă un progres, un posibil acord sau ceva de genul acesta. I-am spus clar lui Thieu, prin intermediul ambasadorului Bunker, că venim să discutăm acest proiect cu el. Așa că am plecat la Saigon la mijlocul lunii octombrie 1972.
ne-am dus la biroul președintelui Thieu, iar Kissinger a făcut prezentarea despre motivul pentru care a fost în interesul sud-vietnamez să accepte acordul și că le vom susține. În cazul în care ar exista încălcări, președintele Nixon ar reacționa puternic., Thieu ar putea conta pe noi pentru a pune în aplicare acordul.
Kissinger a spus că aceasta a fost cea mai bună afacere pe care am putea obține, pe baza nivelului de sprijin intern american. Ne-am făcut datoria prin Vietnamul de Sud. Am fost duri în negocieri și l-am ținut pe Thieu la putere. El a primit o mulțime de ajutor economic și militar de la noi. Ne-ar grăbi ajutor suplimentar în Vietnamul de Sud înainte de semnarea acordului, astfel încât el ar fi în cea mai puternică poziție posibilă, înainte de prevederile acordului a intrat în vigoare., Acest efort a fost numit Project ENHANCE, sau ceva de genul asta.
am spus că vom relua bombardamentele dacă nord-vietnamezii vor ataca cu încălcarea acordului. Am spus că vom oferi Vietnamului de Sud sprijin diplomatic complet, precum și ajutor militar și economic. Am spus că lucrăm la chinezi și ruși pentru a izola Hanoiul și pentru a încerca să-i determinăm să taie ajutorul pentru nord-vietnamezii, dacă este posibil, și că aceasta a fost în mod clar intenția noastră., A existat, de asemenea, întreaga dimensiune a ajutorului, unde am convenit cu nord-vietnamezii că îi vom ajuta la reconstrucția țării lor.
Când Președintele Thieu auzit prima noastră prezentare, el nu a reacționat. El doar a ascultat. Nu am avut niciun motiv să fim pesimiști după întâlnirea inițială….Ori de câte ori următoarea întâlnire a avut loc, am fost criticat. Thieu a fost foarte supărat de acord, aproape peste tot., Mai presus de toate, din cauza prezenței continue a trupelor nord-vietnameze.
el a ales TOT FELUL de alte limbi pe care le credea slabe, în ceea ce privește supravegherea internațională, livrările, valoarea ajutorului sau orice altceva. El sa plâns de aproape totul, dar mai presus de toate, prezența continuă a trupelor nord-vietnameze în Vietnamul de Sud. În al doilea rând, Thieu a spus, de fapt, că l-am indus în eroare. El a spus că acest Acord a mers dincolo de ceea ce am fost de raportare la el și ceea ce el a crezut că a fost în magazin pentru el.,
În al treilea rând, în negocierea acestui Acord, am negociat soarta Vietnamului de Sud. Acum, a spus el, veniți la mine, cu câteva săptămâni înainte de alegeri, și așteptați-mă să accept acest Acord, care va pecetlui soarta țării mele și a concetățenilor mei în câteva zile. El a spus că Acordul a fost greșit din punct de vedere al principiului și, de asemenea, greșit din punct de vedere al percepției, americanii bătându-mi acest Acord pe gât și fără a lua în considerare soarta poporului sud-vietnamez.
” a fost înnebunitor., Am fost foarte deprimați oricum, din cauza reacției lui Thieu. Președintele Nixon și Al Haig ne-au bătut.”
deci, în general, aceasta a fost o sesiune foarte dură și descurajantă, ca să spunem cel puțin. Nu era o chestiune de a spune că ar trebui să ne întoarcem și să rezolvăm asta sau să rezolvăm această problemă. El a respins, în esență, acordul global. Nu a fost o respingere formală totală a acordului. El a spus: „trebuie să avem următoarele schimbări.”Dar el a cerut atât de multe schimbări, și au fost atât de importante, că era pur și simplu imposibil, pentru a vedea o soluție.,
a spune că am fost deprimați ar fi o subestimare colosală….Am încheiat trei sau patru zile de discuții foarte dificile în Saigon. Am fost de raportare înapoi la președintele Nixon, prin consilier adjunct de securitate al Haig, folosind canale de spate, care a implicat criptarea dublă a mesajelor. Am raportat că Thieu a reacționat negativ și ceea ce dorea.
președintele Nixon și Haig erau deja mai sceptici față de acord decât noi., Ei au apreciat descoperirea pe care am realizat-o, dar nu au fost la fel de entuziasmați ca și Kissinger și echipa sa, fără a include Negroponte. Mai presus de toate, Nixon nu a vrut să aibă o despărțire mare cu aliatul nostru. La urma urmei, a fost țara lor.
așa că am rămas în Saigon încă câteva zile după explozia inițială pentru a încerca să-l facem pe președintele Thieu să fie mai flexibil și să-și colecteze cererile. Până atunci ne-am dat seama că va trebui să ne întoarcem la Hanoi și să încercăm să ne adaptăm preocupărilor prioritare ale lui Thieu., Păreau a fi atât de extinse încât era destul de descurajant.
între timp, am trimis cabluri înapoi la Washington, raportând rezultatele conversațiilor noastre cu Thieu. A fost înnebunitor, pentru că a existat o întârziere de timp în trimiterea cablurilor, în special folosind criptarea dublă….
a fost înnebunitor. Am fost foarte deprimați oricum, din cauza reacției lui Thieu. Am fost nervos ca dracu ‘ despre acest Acord suflare în sus., Am avut președintele Nixon și al Haig bate pe noi, și am avut această eroare de comunicații din cauza diferenței de timp și întârzierile ocazionate de comunicații și procesul de criptare dublă. Am fost întotdeauna un mesaj în spatele acestor lucruri.
am plecat din Saigon cu cereri foarte extinse sud-vietnameze pentru modificări ale acordului. Am avut de a face o acțiune exploatație cu Hanoi. În acest timp, desigur, era imposibil să mergi la Hanoi. Am putea merge acolo doar dacă am putea încheia afacerea.,
a trebuit să amânăm călătoria la Hanoi, iar Kissinger a spus, de fapt, Nord-vietnamezilor: „Ei bine, v-am spus la Paris că această afacere este una bună și încă mai credem că este. Cu toate acestea, nu putem pune în aplicare acest Acord fără acceptarea Sud-vietnameză. Vom continua să lucrăm cu aliații noștri și vom încerca să-i aducem în jur. Cu toate acestea, va trebui să facem unele schimbări. Nu putem vinde acordul Sud-vietnamezilor în acest fel. Respectăm acordul de bază. Credem că este un acord bun. Nu renunța., Vom lua legătura cu tine. Nu pot veni la Hanoi acum.”
așa că ne-am întors la Washington. Nu stiu cat de repede s-a intamplat asta, dar intr-o zi sau doua a existat un comunicat de presa din Hanoi, lambasting Statele Unite, presedintele Nixon, si Kissinger. Declarația a spus că Statele Unite au fost de acord cu o înțelegere cu Hanoi și acum, sub pretextul că nu le-ar putea spune lacheilor lor din Saigon ce să facă, SUA renegau acum aranjamentele pe care le-am făcut.,
Hanoi a spus că am rupt un acord solemn cu Hanoi și, de asemenea, un acord pentru Kissinger să viziteze Hanoi. Apoi au început să publice întregul acord pe care l-am încheiat cu ei.
„îmi amintesc viu având senzațional, de trei stele mese, dar fiind foarte sumbru”
Ne-am dus la Paris, în noiembrie 1972, după alegeri. Reprezentanții Hanoi au fost foarte intransigenți., După câteva zile de discuții, când am călcat în apă, dar nu am făcut niciun progres, reprezentanții nord-vietnamezi au venit și au încercat practic să dezlege acordul. Ei au început să facă unele cereri noi și să ia înapoi unele dintre concesiile pe care le-au făcut deja.
am spus că vom fluiera și vom opri. Nu ajungeam nicăieri. Așa că ne-am oprit. În decembrie 1972, am avut o altă întâlnire cu nord-vietnamezii la Paris, cu aceeași lipsă de rezultate. Nu ajungeam nicăieri., De fapt, am ridicat punctele sud-vietnameze cu cele nord-vietnameze, și au existat câteva puncte tehnice pe care le-au cedat, dar nu am obținut nimic semnificativ, iar Hanoi făcea contra-cereri.
în timpul sesiunilor din noiembrie și decembrie am stat la Ambasada SUA. Îmi amintesc viu având senzațional, mese de trei stele, dar fiind foarte sumbru. În timp ce ne îndreptam spre sărbătorile de Crăciun din 1972, ne aflam într-un impas., Am încercat să clarificăm faptul că dorim să mergem în esență cu acordul din octombrie, dar că avem nevoie de câteva schimbări, atât pe fond, cât și pentru a aduce guvernul Saigon la bord. Dar Hanoi nu avea nimic din toate astea.
indiferent de amploarea bombardamentului din Vietnamul de Nord, obiectivul, desigur, nu a fost niciodată să provoace victime civile….Cert este că, la câteva zile de la începutul bombardamentului, am primit o notă conciliantă de la Hanoi, sugerând reluarea negocierilor., Deci, acest lucru a funcționat bine, și probabil l-a încurajat pe președintele Thieu din Vietnamul de Sud să creadă că vom fi duri în negocierile cu vietnamezii de Nord, sau cel puțin în aplicarea unei înțelegeri….
„Toasturile au fost schimbate, și acolo a fost un sentiment de camaraderie toate în jurul valorii de”
Astfel, la începutul lunii ianuarie 1973, am reluat negocierile. Lucrurile s-au mișcat destul de repede., Nord-vietnamezii au încetat să ne spună că anumite probleme nu pot fi discutate și au încetat să introducă noi cerințe, așa că nu mergeam înapoi. Am atins câteva dintre obiectivele noastre de o anumită semnificație. Nu am făcut schimbări majore în acord. Acordul a fost marginal mai bun în unele domenii.
am încheiat Acordul la Paris cu nord-vietnamezii și l-am parafat la 23 ianuarie 1973. Toasturile au fost schimbate, și a existat un sentiment de camaraderie peste tot în jurul., Nu a fost prea multă durere și angoasă, dar în mod clar a existat un sentiment de ușurare din partea noastră și cea a nord-vietnamez.
a trebuit să aducem guvernul Saigon la bord cu textul revizuit, în aceste zile finale. L-am trimis pe al Haig la Saigon. Au fost cel puțin câteva scrisori de la președintele Nixon către Nguyen van Thieu. Aceste scrisori au fost foarte dure și, de asemenea, foarte liniștitoare în același timp. Am făcut redactarea de bază, ca de obicei, cu direcția lui Kissinger și aprobarea lui Nixon.,
practic, au spus că am făcut tot ce am putut. I-am spus președintelui Thieu că am obținut tot ce am putut și că nu vom obține o afacere mai bună. Scrisorile spuneau că președintele Nixon a considerat că Acordul revizuit satisface interesele naționale ale Statelor Unite și ale Republicii Vietnam. Scrisorile spuneau că vom pune în aplicare acordurile și că vom bombarda Vietnamul de Nord, dacă va fi necesar, și că Statele Unite vor rămâne lângă Vietnamul de Sud. În plus, am oferi ajutor economic și militar Vietnamului de Sud.,
am subliniat avantajele Acordului și dorința noastră de a-l pune în aplicare. Președintele Nixon a spus, de fapt, că am dat guvernului Saigon tot ce am putut da în termeni de ani de sânge și comori și în termeni de afacere. Acum a fost momentul pentru Guvernul Saigon să vină la bord și să sprijine acordul care a fost negociat.
De asemenea, ca parte a negocierii, am inclus programul de ajutor, care a fost oarecum separat. Am fost foarte atenți să nu promitem să facem plăți de reparații către Vietnamul de Nord., Cu toate acestea, am vrut să le oferim câteva stimulente economice. Le-am numi fonduri pentru reconstrucția Indochinei și le-am oferi sume mari de bani și pentru Laos, Cambodgia și Vietnamul de Sud….
astfel, cu acceptarea ranchiunoasă a lui Saigon, am inițiat acordul și ne-am întors la Paris pentru semnarea finală la 27 ianuarie 1973. Kissinger a rămas la Washington, iar secretarul de stat Rogers a mers să semneze Acordul la Paris cu ceilalți miniștri de Externe.,
„Ce părere ai despre război,…nostru tăierea ajutor economic și militar, când Vietnamul de Nord a fost rupere de acord, a fost absolut imoral”
în Termen de câteva luni după semnarea la Paris Accord în 1973, Hanoi a început să ciuguli pe margini de acord. Am părăsit personalul NSC în mai, 1973….
nord-vietnamezii au continuat să facă probleme., În timp ce am fost în afara serviciului guvernamental, Kissinger a mers la Paris pentru a negocia cu Le Duc Tho într-un efort de a obține punerea în aplicare a Acordului de bază înapoi pe drumul cel bun. Acest efort nu a mers.
între timp, Congresul a început să pună limite asupra a ceea ce am putea face în Cambodgia și a oprit bombardamentele acolo și în Laos. În cele din urmă, câțiva ani mai târziu, Congresul a pus practic capăt ajutorului pentru Vietnamul de Sud, un act cu adevărat dezonorant și nesăbuit. Deci, într-o perioadă de timp, Guvernul Saigon a fost subminat.,
oricare ar fi neajunsurile sale-și au fost grave — impactul psihologic și militar la limitarea și apoi oprirea ajutorului nostru a fost devastator. Și, desigur, a încurajat Hanoi.
În 1975 a existat o ofensivă care a dus la Comuniști preluarea Vietnamul de Sud complet.,
spre sfârșit, în 1975, când armata Sud-vietnameză a fost învinsă în grabă, Congresul a tăiat deja și, fără îndoială, practic ajutorul militar și economic pentru Vietnamul de Sud.
orice ai simți în legătură cu războiul, am negociat acest acord cu Vietnamul de Nord și am trecut prin toate aceste torturi și pierderi., Chiar dacă guvernul sud-vietnamez nu a fost perfect, tăierea ajutorului economic și militar acordat acestora, când Vietnamul de Nord continua să fie aprovizionat de aliații săi și încălca acordul, a fost absolut imorală, în opinia mea.
dacă ajutorul continuu din partea noastră ar fi făcut toată această diferență este o altă problemă, dar nu are nimic de-a face cu principiul. Și imperfectă cum a fost guvernul Saigon, cu siguranță a fost preferabilă Comuniștilor din Hanoi., În orice caz, ajutorul economic și militar promis Sud-vietnamezilor nu a fost livrat, ceea ce i-a slăbit și mai mult.
deci planurile noastre militare de a face față amenințării nord-vietnameze s-au dovedit a fi bazate pe un set greșit de ipoteze. Acest lucru a contribuit la colapsul militar sud-vietnamez. O a doua considerație a fost ofensiva majoră a Vietnamului de Nord împotriva Vietnamului de Sud, la care plănuisem să răspundem prin bombardamente.,
acest plan a fost subminat de acțiunea Congresului în septembrie 1973, interzicând bombardarea ulterioară a țintelor din Asia de Sud-Est. A existat, de asemenea, problema crescândă a afacerii Watergate, care se referea la modul de realegere a președintelui Nixon în noiembrie 1972. Ca urmare, în timp, puterea executivă a Administrației SUA a fost efectiv ruptă, iar capacitatea noastră de a lua măsuri puternice împotriva Vietnamului de Nord a fost slăbită în continuare, pe lângă oboseala generală din timpul războiului.,…
nord-vietnamezii și-au dat seama de toate acestea și astfel diferitele mijloace de descurajare a Vietnamului de nord de a ataca Vietnamul de Sud au fost ineficiente.
În ceea ce privește ajutorul economic american menționat în Acordul de la Paris, Hanoi nu a primit-o niciodată. Le-am spus două lucruri. În primul rând, le-am spus că trebuie să obținem aprobarea Congresului pentru a oferi ajutor economic Hanoiului. În al doilea rând, Vietnamul de Nord ar trebui să respecte acordul de la Paris. Au existat unele controverse cu privire la faptul dacă ne-am luat angajamentul de a oferi ajutor Vietnamului de Nord.,
Am făcut-o clar pentru Hanoi că nu putem oferi ajutor pentru Vietnamul de Nord fără aprobarea Congresului, și ne-a spus deja Congres. Mulți membri ai Congresului nu-i plăcea ideea de a oferi asistență Hanoiului. De asemenea, nu le-a plăcut faptul că am făcut promisiuni de a oferi un astfel de ajutor în secret, Chiar dacă am acoperit promisiunea afirmând că avem nevoie de aprobarea Congresului pentru a-l oferi.,
Care a creat noi controverse, care a fost agravată de faptul că de la bun început Hanoi a început să încalce Paris Accord din 1973. Aceste încălcări au fost destul de flagrante, iar apoi nord-vietnamezii au escaladat situația prin ruperea flagrantă a Acordului de încetare a focului. În aceste condiții, nu am fost pe cale de a da ajutor Vietnamului de Nord, care nu am putut ieși din Congres oricum. Deci, acel stimulent pentru Hanoi a dispărut rapid.,
toate bastoanele și morcovii, pe scurt, au fost înlăturate efectiv, iar acordul de la Paris s-a prăbușit.
DOMNUL: În iulie 1971, am fost în Paris pe drumul de întoarcere dintr-o călătorie secretă în China., Nu numai că lumea nu știa despre călătoria noastră secretă în China, dar, în timp ce eram public la Paris, am avut din nou negocieri secrete cu nord-vietnamezii.
În unele privințe a fost și mai complicat să păstrăm aceste discuții cu secretul nord-vietnamez decât aceste excursii de weekend de la Washington. Toată lumea știa că Kissinger era la Paris și probabil îl urmărea, într-un anumit sens. Așa că am avut o operațiune elaborată de lucru cu ambasadorul American, care a fost Richard Watson.,
a trebuit să găsim o cale pentru Kissinger de a negocia cu nord-vietnamezii fără ca oamenii din Paris să știe despre asta. Deci, povestea de acoperire a fost că Kissinger a fost ascuns în ambasadă, vorbind cu Ambasadorul Watson. Dick Smyser și am plecat pe cont propriu la o mare, deschis plaza uita la Eiffel Tower….it a fost locul de Trocadero. Ne-ar aștepta acolo.
apoi secretar Kissinger slunk în jos într-o mașină care a ieșit din ușa din spate a Ambasadei, deoarece presa a fost acoperă ușa din față., El ne-a luat de la locul și ne-am dus la locul de întâlnire pentru negocierea noastră cu vietnamezii. Ne-am întors la Ambasadă și, în timp ce eu și Negroponte scriam raportul întâlnirii, Kissinger, din motive de acoperire, a ieșit la un restaurant.
toată lumea știa despre asta. De fapt, el a avut o femeie pe nume Margaret Osmer (ilustrat cu Steve Bell în 1975 pe „Good Morning, America”) ca data lui, care a lucrat pentru televiziunea ABC. Mai târziu, mi s-a alăturat la Consiliul pentru Relații Externe din New York, mulți ani mai târziu, pentru a-mi desfășura programele de întâlniri.,
au existat multe critici la vremea lui Kissinger. Presa știa că le Duc Tho, negociatorul nord-vietnamez senior, se afla la Paris în același timp. Deci presa mustrat Kissinger, întrebându-l de ce nu Le Duc Tho, în timp ce el a fost în Paris, pentru a vedea dacă el ar putea face unele progrese cu Nord-Vietnamezii, în loc de a merge cu niste blonda la un restaurant Paris. Nimeni nu știa despre negocierile secrete. Desigur, aceasta a fost o poveste de acoperire pentru Kissinger, pentru că ne-am întâlnit cu Le Duc Tho mai devreme.,
în retrospectivă, până când am ajuns în toamna anului 1972, au existat momente în care le Duc Tho era ceva mai politicos decât altele. Dar dacă ați fost într-adevăr greu de cap cu privire la aceasta, ar trebui să spun că nord-vietnamez într-adevăr nu s-au mișcat foarte mult în această perioadă, în ciuda propunerilor noastre succesive….
de Asemenea, Le Duc Tho avut de multe ori dureri de cap. Când a avut o durere de cap, am știut că el nu a fost de gând să fie flexibil sau viitoare., Avea o durere de cap, iar asta i-a semnalat atitudinea.
cred că este, de asemenea, corect să spunem, și acesta este un comentariu trist despre natura umană, că Hanoiul a fost, în general, mai apropiat când i-am lovit tare, militar. Ei au fost, de asemenea, mai prietenos. Erau mai aroganți și mai intransigenți când păreau să se descurce bine, militar șihttps: / / adst. org / sau am lăsat presiunea … Nu vreau să exagerez, pentru că până în septembrie-octombrie 1972, nu au făcut nicio mișcare majoră reală., Cu toate acestea, au fost momente în 1971-72 când am venit de la întâlniri, mai descurajați decât în alte momente, când am fost mai încurajați.
negociatorii nord-vietnamezi au luptat mult timp pentru obiectivele lor împotriva francezilor și a sua. Ei au fost în jur de mult timp și au fost dispuși să continue negocierile pentru o lungă perioadă de timp. Deci nu erau în stare să facă compromisuri. Deci toate acestea au făcut-o extrem de dificilă.
lună după Lună și an după an, poziția lor de bază a fost să ceară un unilaterală, SUA, retragerea, înființarea unui guvern de coaliție în Saigon, și să rămânem cu toate aceste poziții, într-un spirit revoluționar. Ei au avut tendința să se uite la investiția lor lungă în ceea ce făceau, simțind că sprijinul intern pentru poziția SUA se prăbușea, din toate motivele pe care le-am menționat.
deci, practic, au căutat să ne poarte în jos. Ei veneau, în esență, ca parte a stilului lor de negociere, să asculte pozițiile noastre și să vadă dacă Statele Unite urmau să facă mai multe concesii și să se apropie de ceea ce doreau.,
O piatră de hotar nu ar trebui să menționez pe scurt…a fost Mai 1971, probabil peste Memorial Zi, când ne-am dus mereu la Paris în vacanțe sau weekend-uri în acest moment. Am prezentat ceea ce am considerat o propunere extrem de semnificativă pentru a avansa negocierile, care de fapt a fost scoasă în evidență în eventuala înțelegere semnată în ianuarie 1973. Îmi amintesc cum am agonizat peste încercarea de a face o propunere majoră. Nu-mi amintesc de ce, dar momentul a fost de așa natură încât am încercat să facem un progres în acel moment., Cred că a fost o propunere în șapte puncte, care a fost în esență doar o înțelegere militară, în concordanță cu principiul președintelui Nixon de a fi dispus să fie flexibil pe partea militară, dar nu pe partea politică.
octombrie 1972: „A fost pauza pe care am fost în căutarea pentru”
ne-am îndreptat spre ianuarie 1972, treptat, am ajuns la concluzia că este important ca Președintele să facă o mare, public address, din nou, în Vietnam., În discurs, el va schița strategia și obiectivele noastre, reamintind Vietnamizarea și revizuirea progreselor înregistrate până în prezent în ceea ce privește scăderea pierderilor americane și a nivelurilor de trupe din Vietnam.
mai Presus de toate, el ar dezvălui faptul că ne-am făcut o ofertă rezonabilă pentru Vietnamul de Nord și că de ceva timp am avut negocieri secrete cu ei. A fost de până la Hanoi pentru a răspunde într-un mod semnificativ. Cred că, spre sfârșitul anului 1971, am prezentat mai departe cele cinci propuneri făcute în mai 1971. De fapt, sunt sigur că am făcut-o.,
Am organizat întâlniri secrete în iunie, iulie, August, septembrie 1971. Cred că am luat oasele goale ale acestei propuneri și am adăugat noi detalii pentru a clarifica cum ar arăta doar o soluție militară. Până în ianuarie 1972, s-a decis să facem publice negocierile secrete de până acum, deoarece Hanoiul nu se mișca și am fost criticați prea mult acasă în SUA, precum și în alte părți ale lumii.,
deci a avut loc un discurs Nixon pe 25 ianuarie 1972. Ca toate aceste discursuri, am muncit din greu la redactarea ei. Desigur, purtătorul de cuvânt al transformat-o într-mult mai bine limba engleză, în timp ce am lucrat la substanța de
Ne-am dus la Paris pentru această întâlnire, în octombrie 1972, și-au dat un cadou de Le Duc Tho. Am avut încă o mulțime de lucru pentru a face pe ea, dar, practic, a fost pauza pe care am fost în căutarea. A încorporat retragerea unilaterală a forțelor americane și eliberarea prizonierilor noștri, din partea militară., Limbajul propunerii a fost destul de specific în acest sens.
propunerea Nord-vietnameză a inclus, de asemenea, o încetare a focului în vigoare și supravegherea internațională a acordului. Nord-vietnamezii s-au îndepărtat de insistența lor asupra unui guvern de coaliție. Nu a fost încă unele negocieri dure, dar au folosit un limbaj nou. Ei au propus un aranjament Național de reconciliere, dar, de fapt, l-ar lăsa pe președintele Thieu la putere în Saigon. Așa că nord-vietnamezii au renunțat la cererile politice pe care le-au blocat de ani de zile.,
” am avut câteva zile de negocieri ulterioare. Ultima zi a durat 14 ore.”
Din punctul meu de vedere, ca să nu mai vorbim de Nixon și Kissinger, aceste cerințe au fost ceva la care nu ar trebui să facem compromisuri.
ne-am întors la nord-vietnamez. Am avut câteva zile de negocieri ulterioare, până la 11 octombrie, încercând să îmbunătățim proiectul, ținând în general la curent Washingtonul și Saigonul. Ultima zi a durat 14 ore. Ca de obicei, pregăteam transcrieri verbale., Nici măcar nu puteam merge la baie când am vrut, și am băut multă cafea pentru a mă menține.
trebuia să ne asigurăm că ne-am întors prizonierii din Laos și Cambodgia și încercam să facem partea comunistă să-și retragă trupele de acolo și să avem o încetare a focului acolo. Deci asta a fost o problemă. O altă problemă a fost permiterea ajutorului militar ambelor părți să continue după încetarea focului. Apoi au fost detaliile sistemului internațional de supraveghere și care a fost statutul DMZ., Aceasta a fost linia de divizare reală între Vietnamul de Nord și de Sud.
au existat încă o mulțime de detalii să se ocupe, și o mulțime de întrebări dificile pentru a fi rezolvate, dar descoperire de bază a fost atins. Nord-vietnamezii nu mai insistau asupra unui guvern de coaliție.,
limba de proiect a făcut clar faptul că Președintele Thieu va rămâne la putere, în timp ce sugerează că ar putea fi o negociere poate conduce spre un guvern de reconciliere națională. Am încercat să facem asta cât mai vag și mai lipsit de sens posibil. De fapt, obiectivul era menținerea Guvernului Saigon la putere.
Ultima zi a acestor negocieri a fost 11 octombrie 1972., Deci au fost patru zile de negocieri,dar una din aceste zile a durat 14 ore. Kissinger pregătit să se întoarcă și să raporteze președintelui Nixon. Am avut un proiect de acord convenit inițial, dar cu unele probleme nerezolvate de natură secundară rămase de rezolvat.
au existat, de asemenea, câteva întrebări tehnice despre ceea ce înseamnă fraze specifice și așa mai departe., Deci, aceasta a fost o perioadă epuizantă de câteva zile, incluzând toate sesiunile de noapte de reformulare, verificare, trimitere de cabluri, raportare și completare în Saigon și Washington, precum și pregătirea punctelor de discuție pentru ziua următoare. De asemenea, a trebuit să pregătim noi propuneri, pe lângă luarea notelor verbale și așa mai departe.
am fost lăsat în urmă, la Paris, cu FSO Dave Engle, care de atunci a fost implicat în negocierile noastre de top Vietnameză vorbitor în străinătate., El și cu mine am fost lăsați în urmă pentru a avea discuții tehnice cu nord-vietnamezii pentru a clarifica unele dintre aceste sub-probleme. Așa că ne-am așezat cu nord-vietnamezii la următoarea întâlnire. Nu-mi amintesc detaliile, cu excepția faptului că eram atât entuziasmat, cât și epuizat.
„Pentru a spune că am fost deprimat ar fi o afirmație colosal”
Apoi, desigur, următorul pas a fost să meargă la Saigon și să prezinte această minunată acord le-am negociat., Încă nu eram pe deplin mulțumiți, dar problemele de bază au fost rezolvate și ne-am gândit că acum avem un acord dur, în proiect, și referendum ad de Politburo Hanoi și președintele nostru. Desigur, le-am spus clar vietnamezilor de Nord că va trebui să vindem acest proiect aliatului nostru din Vietnamul de Sud.
Înainte de a ne-am dus la Saigon pentru a revizui acordul cu Președintele Thieu-am trimis un cablu înainte de a prefigura într-o oarecare măsură am avut ceva., Am uitat termenul pe care l-am folosit, dar am spus că reprezintă un progres, un posibil acord sau ceva de genul acesta. I-am spus clar lui Thieu, prin intermediul ambasadorului Bunker, că venim să discutăm acest proiect cu el. Așa că am plecat la Saigon la mijlocul lunii octombrie 1972.
ne-am dus la biroul președintelui Thieu, iar Kissinger a făcut prezentarea despre motivul pentru care a fost în interesul sud-vietnamez să accepte acordul și că le vom susține. În cazul în care ar exista încălcări, președintele Nixon ar reacționa puternic., Thieu ar putea conta pe noi pentru a pune în aplicare acordul.
Kissinger a spus că aceasta a fost cea mai bună afacere pe care am putea obține, pe baza nivelului de sprijin intern american. Ne-am făcut datoria prin Vietnamul de Sud. Am fost duri în negocieri și l-am ținut pe Thieu la putere. El a primit o mulțime de ajutor economic și militar de la noi. Ne-ar grăbi ajutor suplimentar în Vietnamul de Sud înainte de semnarea acordului, astfel încât el ar fi în cea mai puternică poziție posibilă, înainte de prevederile acordului a intrat în vigoare., Acest efort a fost numit Project ENHANCE, sau ceva de genul asta.
am spus că vom relua bombardamentele dacă nord-vietnamezii vor ataca cu încălcarea acordului. Am spus că vom oferi Vietnamului de Sud sprijin diplomatic complet, precum și ajutor militar și economic. Am spus că lucrăm la chinezi și ruși pentru a izola Hanoiul și pentru a încerca să-i determinăm să taie ajutorul pentru nord-vietnamezii, dacă este posibil, și că aceasta a fost în mod clar intenția noastră., A existat, de asemenea, întreaga dimensiune a ajutorului, unde am convenit cu nord-vietnamezii că îi vom ajuta la reconstrucția țării lor.
Când Președintele Thieu auzit prima noastră prezentare, el nu a reacționat. El doar a ascultat. Nu am avut niciun motiv să fim pesimiști după întâlnirea inițială….Ori de câte ori următoarea întâlnire a avut loc, am fost criticat. Thieu a fost foarte supărat de acord, aproape peste tot., Mai presus de toate, din cauza prezenței continue a trupelor nord-vietnameze.
el a ales TOT FELUL de alte limbi pe care le credea slabe, în ceea ce privește supravegherea internațională, livrările, valoarea ajutorului sau orice altceva. El sa plâns de aproape totul, dar mai presus de toate, prezența continuă a trupelor nord-vietnameze în Vietnamul de Sud. În al doilea rând, Thieu a spus, de fapt, că l-am indus în eroare. El a spus că acest Acord a mers dincolo de ceea ce am fost de raportare la el și ceea ce el a crezut că a fost în magazin pentru el.,
În al treilea rând, în negocierea acestui Acord, am negociat soarta Vietnamului de Sud. Acum, a spus el, veniți la mine, cu câteva săptămâni înainte de alegeri, și așteptați-mă să accept acest Acord, care va pecetlui soarta țării mele și a concetățenilor mei în câteva zile. El a spus că Acordul a fost greșit din punct de vedere al principiului și, de asemenea, greșit din punct de vedere al percepției, americanii bătându-mi acest Acord pe gât și fără a lua în considerare soarta poporului sud-vietnamez.
” a fost înnebunitor., Am fost foarte deprimați oricum, din cauza reacției lui Thieu. Președintele Nixon și Al Haig ne-au bătut.”
deci, în general, aceasta a fost o sesiune foarte dură și descurajantă, ca să spunem cel puțin. Nu era o chestiune de a spune că ar trebui să ne întoarcem și să rezolvăm asta sau să rezolvăm această problemă. El a respins, în esență, acordul global. Nu a fost o respingere formală totală a acordului. El a spus: „trebuie să avem următoarele schimbări.”Dar el a cerut atât de multe schimbări, și au fost atât de importante, că era pur și simplu imposibil, pentru a vedea o soluție.,
a spune că am fost deprimați ar fi o subestimare colosală….Am încheiat trei sau patru zile de discuții foarte dificile în Saigon. Am fost de raportare înapoi la președintele Nixon, prin consilier adjunct de securitate al Haig, folosind canale de spate, care a implicat criptarea dublă a mesajelor. Am raportat că Thieu a reacționat negativ și ceea ce dorea.
președintele Nixon și Haig erau deja mai sceptici față de acord decât noi., Ei au apreciat descoperirea pe care am realizat-o, dar nu au fost la fel de entuziasmați ca și Kissinger și echipa sa, fără a include Negroponte. Mai presus de toate, Nixon nu a vrut să aibă o despărțire mare cu aliatul nostru. La urma urmei, a fost țara lor.
așa că am rămas în Saigon încă câteva zile după explozia inițială pentru a încerca să-l facem pe președintele Thieu să fie mai flexibil și să-și colecteze cererile. Până atunci ne-am dat seama că va trebui să ne întoarcem la Hanoi și să încercăm să ne adaptăm preocupărilor prioritare ale lui Thieu., Păreau a fi atât de extinse încât era destul de descurajant.
între timp, am trimis cabluri înapoi la Washington, raportând rezultatele conversațiilor noastre cu Thieu. A fost înnebunitor, pentru că a existat o întârziere de timp în trimiterea cablurilor, în special folosind criptarea dublă….
a fost înnebunitor. Am fost foarte deprimați oricum, din cauza reacției lui Thieu. Am fost nervos ca dracu ‘ despre acest Acord suflare în sus., Am avut președintele Nixon și al Haig bate pe noi, și am avut această eroare de comunicații din cauza diferenței de timp și întârzierile ocazionate de comunicații și procesul de criptare dublă. Am fost întotdeauna un mesaj în spatele acestor lucruri.
am plecat din Saigon cu cereri foarte extinse sud-vietnameze pentru modificări ale acordului. Am avut de a face o acțiune exploatație cu Hanoi. În acest timp, desigur, era imposibil să mergi la Hanoi. Am putea merge acolo doar dacă am putea încheia afacerea.,
a trebuit să amânăm călătoria la Hanoi, iar Kissinger a spus, de fapt, Nord-vietnamezilor: „Ei bine, v-am spus la Paris că această afacere este una bună și încă mai credem că este. Cu toate acestea, nu putem pune în aplicare acest Acord fără acceptarea Sud-vietnameză. Vom continua să lucrăm cu aliații noștri și vom încerca să-i aducem în jur. Cu toate acestea, va trebui să facem unele schimbări. Nu putem vinde acordul Sud-vietnamezilor în acest fel. Respectăm acordul de bază. Credem că este un acord bun. Nu renunța., Vom lua legătura cu tine. Nu pot veni la Hanoi acum.”
așa că ne-am întors la Washington. Nu stiu cat de repede s-a intamplat asta, dar intr-o zi sau doua a existat un comunicat de presa din Hanoi, lambasting Statele Unite, presedintele Nixon, si Kissinger. Declarația a spus că Statele Unite au fost de acord cu o înțelegere cu Hanoi și acum, sub pretextul că nu le-ar putea spune lacheilor lor din Saigon ce să facă, SUA renegau acum aranjamentele pe care le-am făcut.,
Hanoi a spus că am rupt un acord solemn cu Hanoi și, de asemenea, un acord pentru Kissinger să viziteze Hanoi. Apoi au început să publice întregul acord pe care l-am încheiat cu ei.
„îmi amintesc viu având senzațional, de trei stele mese, dar fiind foarte sumbru”
Ne-am dus la Paris, în noiembrie 1972, după alegeri. Reprezentanții Hanoi au fost foarte intransigenți., După câteva zile de discuții, când am călcat în apă, dar nu am făcut niciun progres, reprezentanții nord-vietnamezi au venit și au încercat practic să dezlege acordul. Ei au început să facă unele cereri noi și să ia înapoi unele dintre concesiile pe care le-au făcut deja.
am spus că vom fluiera și vom opri. Nu ajungeam nicăieri. Așa că ne-am oprit. În decembrie 1972, am avut o altă întâlnire cu nord-vietnamezii la Paris, cu aceeași lipsă de rezultate. Nu ajungeam nicăieri., De fapt, am ridicat punctele sud-vietnameze cu cele nord-vietnameze, și au existat câteva puncte tehnice pe care le-au cedat, dar nu am obținut nimic semnificativ, iar Hanoi făcea contra-cereri.
în timpul sesiunilor din noiembrie și decembrie am stat la Ambasada SUA. Îmi amintesc viu având senzațional, mese de trei stele, dar fiind foarte sumbru. În timp ce ne îndreptam spre sărbătorile de Crăciun din 1972, ne aflam într-un impas., Am încercat să clarificăm faptul că dorim să mergem în esență cu acordul din octombrie, dar că avem nevoie de câteva schimbări, atât pe fond, cât și pentru a aduce guvernul Saigon la bord. Dar Hanoi nu avea nimic din toate astea.
indiferent de amploarea bombardamentului din Vietnamul de Nord, obiectivul, desigur, nu a fost niciodată să provoace victime civile….Cert este că, la câteva zile de la începutul bombardamentului, am primit o notă conciliantă de la Hanoi, sugerând reluarea negocierilor., Deci, acest lucru a funcționat bine, și probabil l-a încurajat pe președintele Thieu din Vietnamul de Sud să creadă că vom fi duri în negocierile cu vietnamezii de Nord, sau cel puțin în aplicarea unei înțelegeri….
„Toasturile au fost schimbate, și acolo a fost un sentiment de camaraderie toate în jurul valorii de”
Astfel, la începutul lunii ianuarie 1973, am reluat negocierile. Lucrurile s-au mișcat destul de repede., Nord-vietnamezii au încetat să ne spună că anumite probleme nu pot fi discutate și au încetat să introducă noi cerințe, așa că nu mergeam înapoi. Am atins câteva dintre obiectivele noastre de o anumită semnificație. Nu am făcut schimbări majore în acord. Acordul a fost marginal mai bun în unele domenii.
am încheiat Acordul la Paris cu nord-vietnamezii și l-am parafat la 23 ianuarie 1973. Toasturile au fost schimbate, și a existat un sentiment de camaraderie peste tot în jurul., Nu a fost prea multă durere și angoasă, dar în mod clar a existat un sentiment de ușurare din partea noastră și cea a nord-vietnamez.
a trebuit să aducem guvernul Saigon la bord cu textul revizuit, în aceste zile finale. L-am trimis pe al Haig la Saigon. Au fost cel puțin câteva scrisori de la președintele Nixon către Nguyen van Thieu. Aceste scrisori au fost foarte dure și, de asemenea, foarte liniștitoare în același timp. Am făcut redactarea de bază, ca de obicei, cu direcția lui Kissinger și aprobarea lui Nixon.,
practic, au spus că am făcut tot ce am putut. I-am spus președintelui Thieu că am obținut tot ce am putut și că nu vom obține o afacere mai bună. Scrisorile spuneau că președintele Nixon a considerat că Acordul revizuit satisface interesele naționale ale Statelor Unite și ale Republicii Vietnam. Scrisorile spuneau că vom pune în aplicare acordurile și că vom bombarda Vietnamul de Nord, dacă va fi necesar, și că Statele Unite vor rămâne lângă Vietnamul de Sud. În plus, am oferi ajutor economic și militar Vietnamului de Sud.,
am subliniat avantajele Acordului și dorința noastră de a-l pune în aplicare. Președintele Nixon a spus, de fapt, că am dat guvernului Saigon tot ce am putut da în termeni de ani de sânge și comori și în termeni de afacere. Acum a fost momentul pentru Guvernul Saigon să vină la bord și să sprijine acordul care a fost negociat.
De asemenea, ca parte a negocierii, am inclus programul de ajutor, care a fost oarecum separat. Am fost foarte atenți să nu promitem să facem plăți de reparații către Vietnamul de Nord., Cu toate acestea, am vrut să le oferim câteva stimulente economice. Le-am numi fonduri pentru reconstrucția Indochinei și le-am oferi sume mari de bani și pentru Laos, Cambodgia și Vietnamul de Sud….
astfel, cu acceptarea ranchiunoasă a lui Saigon, am inițiat acordul și ne-am întors la Paris pentru semnarea finală la 27 ianuarie 1973. Kissinger a rămas la Washington, iar secretarul de stat Rogers a mers să semneze Acordul la Paris cu ceilalți miniștri de Externe.,
„Ce părere ai despre război,…nostru tăierea ajutor economic și militar, când Vietnamul de Nord a fost rupere de acord, a fost absolut imoral”
în Termen de câteva luni după semnarea la Paris Accord în 1973, Hanoi a început să ciuguli pe margini de acord. Am părăsit personalul NSC în mai, 1973….
nord-vietnamezii au continuat să facă probleme., În timp ce am fost în afara serviciului guvernamental, Kissinger a mers la Paris pentru a negocia cu Le Duc Tho într-un efort de a obține punerea în aplicare a Acordului de bază înapoi pe drumul cel bun. Acest efort nu a mers.
între timp, Congresul a început să pună limite asupra a ceea ce am putea face în Cambodgia și a oprit bombardamentele acolo și în Laos. În cele din urmă, câțiva ani mai târziu, Congresul a pus practic capăt ajutorului pentru Vietnamul de Sud, un act cu adevărat dezonorant și nesăbuit. Deci, într-o perioadă de timp, Guvernul Saigon a fost subminat.,
oricare ar fi neajunsurile sale-și au fost grave — impactul psihologic și militar la limitarea și apoi oprirea ajutorului nostru a fost devastator. Și, desigur, a încurajat Hanoi.
În 1975 a existat o ofensivă care a dus la Comuniști preluarea Vietnamul de Sud complet.,
spre sfârșit, în 1975, când armata Sud-vietnameză a fost învinsă în grabă, Congresul a tăiat deja și, fără îndoială, practic ajutorul militar și economic pentru Vietnamul de Sud.
orice ai simți în legătură cu războiul, am negociat acest acord cu Vietnamul de Nord și am trecut prin toate aceste torturi și pierderi., Chiar dacă guvernul sud-vietnamez nu a fost perfect, tăierea ajutorului economic și militar acordat acestora, când Vietnamul de Nord continua să fie aprovizionat de aliații săi și încălca acordul, a fost absolut imorală, în opinia mea.
dacă ajutorul continuu din partea noastră ar fi făcut toată această diferență este o altă problemă, dar nu are nimic de-a face cu principiul. Și imperfectă cum a fost guvernul Saigon, cu siguranță a fost preferabilă Comuniștilor din Hanoi., În orice caz, ajutorul economic și militar promis Sud-vietnamezilor nu a fost livrat, ceea ce i-a slăbit și mai mult.
deci planurile noastre militare de a face față amenințării nord-vietnameze s-au dovedit a fi bazate pe un set greșit de ipoteze. Acest lucru a contribuit la colapsul militar sud-vietnamez. O a doua considerație a fost ofensiva majoră a Vietnamului de Nord împotriva Vietnamului de Sud, la care plănuisem să răspundem prin bombardamente.,
acest plan a fost subminat de acțiunea Congresului în septembrie 1973, interzicând bombardarea ulterioară a țintelor din Asia de Sud-Est. A existat, de asemenea, problema crescândă a afacerii Watergate, care se referea la modul de realegere a președintelui Nixon în noiembrie 1972. Ca urmare, în timp, puterea executivă a Administrației SUA a fost efectiv ruptă, iar capacitatea noastră de a lua măsuri puternice împotriva Vietnamului de Nord a fost slăbită în continuare, pe lângă oboseala generală din timpul războiului.,…
nord-vietnamezii și-au dat seama de toate acestea și astfel diferitele mijloace de descurajare a Vietnamului de nord de a ataca Vietnamul de Sud au fost ineficiente.
În ceea ce privește ajutorul economic american menționat în Acordul de la Paris, Hanoi nu a primit-o niciodată. Le-am spus două lucruri. În primul rând, le-am spus că trebuie să obținem aprobarea Congresului pentru a oferi ajutor economic Hanoiului. În al doilea rând, Vietnamul de Nord ar trebui să respecte acordul de la Paris. Au existat unele controverse cu privire la faptul dacă ne-am luat angajamentul de a oferi ajutor Vietnamului de Nord.,
Am făcut-o clar pentru Hanoi că nu putem oferi ajutor pentru Vietnamul de Nord fără aprobarea Congresului, și ne-a spus deja Congres. Mulți membri ai Congresului nu-i plăcea ideea de a oferi asistență Hanoiului. De asemenea, nu le-a plăcut faptul că am făcut promisiuni de a oferi un astfel de ajutor în secret, Chiar dacă am acoperit promisiunea afirmând că avem nevoie de aprobarea Congresului pentru a-l oferi.,
Care a creat noi controverse, care a fost agravată de faptul că de la bun început Hanoi a început să încalce Paris Accord din 1973. Aceste încălcări au fost destul de flagrante, iar apoi nord-vietnamezii au escaladat situația prin ruperea flagrantă a Acordului de încetare a focului. În aceste condiții, nu am fost pe cale de a da ajutor Vietnamului de Nord, care nu am putut ieși din Congres oricum. Deci, acel stimulent pentru Hanoi a dispărut rapid.,
toate bastoanele și morcovii, pe scurt, au fost înlăturate efectiv, iar acordul de la Paris s-a prăbușit.
ne-am îndreptat spre ianuarie 1972, treptat, am ajuns la concluzia că este important ca Președintele să facă o mare, public address, din nou, în Vietnam., În discurs, el va schița strategia și obiectivele noastre, reamintind Vietnamizarea și revizuirea progreselor înregistrate până în prezent în ceea ce privește scăderea pierderilor americane și a nivelurilor de trupe din Vietnam.
mai Presus de toate, el ar dezvălui faptul că ne-am făcut o ofertă rezonabilă pentru Vietnamul de Nord și că de ceva timp am avut negocieri secrete cu ei. A fost de până la Hanoi pentru a răspunde într-un mod semnificativ. Cred că, spre sfârșitul anului 1971, am prezentat mai departe cele cinci propuneri făcute în mai 1971. De fapt, sunt sigur că am făcut-o.,
Am organizat întâlniri secrete în iunie, iulie, August, septembrie 1971. Cred că am luat oasele goale ale acestei propuneri și am adăugat noi detalii pentru a clarifica cum ar arăta doar o soluție militară. Până în ianuarie 1972, s-a decis să facem publice negocierile secrete de până acum, deoarece Hanoiul nu se mișca și am fost criticați prea mult acasă în SUA, precum și în alte părți ale lumii.,
deci a avut loc un discurs Nixon pe 25 ianuarie 1972. Ca toate aceste discursuri, am muncit din greu la redactarea ei. Desigur, purtătorul de cuvânt al transformat-o într-mult mai bine limba engleză, în timp ce am lucrat la substanța de
Ne-am dus la Paris pentru această întâlnire, în octombrie 1972, și-au dat un cadou de Le Duc Tho. Am avut încă o mulțime de lucru pentru a face pe ea, dar, practic, a fost pauza pe care am fost în căutarea. A încorporat retragerea unilaterală a forțelor americane și eliberarea prizonierilor noștri, din partea militară., Limbajul propunerii a fost destul de specific în acest sens.
propunerea Nord-vietnameză a inclus, de asemenea, o încetare a focului în vigoare și supravegherea internațională a acordului. Nord-vietnamezii s-au îndepărtat de insistența lor asupra unui guvern de coaliție. Nu a fost încă unele negocieri dure, dar au folosit un limbaj nou. Ei au propus un aranjament Național de reconciliere, dar, de fapt, l-ar lăsa pe președintele Thieu la putere în Saigon. Așa că nord-vietnamezii au renunțat la cererile politice pe care le-au blocat de ani de zile.,
” am avut câteva zile de negocieri ulterioare. Ultima zi a durat 14 ore.”
Din punctul meu de vedere, ca să nu mai vorbim de Nixon și Kissinger, aceste cerințe au fost ceva la care nu ar trebui să facem compromisuri.
ne-am întors la nord-vietnamez. Am avut câteva zile de negocieri ulterioare, până la 11 octombrie, încercând să îmbunătățim proiectul, ținând în general la curent Washingtonul și Saigonul. Ultima zi a durat 14 ore. Ca de obicei, pregăteam transcrieri verbale., Nici măcar nu puteam merge la baie când am vrut, și am băut multă cafea pentru a mă menține.
trebuia să ne asigurăm că ne-am întors prizonierii din Laos și Cambodgia și încercam să facem partea comunistă să-și retragă trupele de acolo și să avem o încetare a focului acolo. Deci asta a fost o problemă. O altă problemă a fost permiterea ajutorului militar ambelor părți să continue după încetarea focului. Apoi au fost detaliile sistemului internațional de supraveghere și care a fost statutul DMZ., Aceasta a fost linia de divizare reală între Vietnamul de Nord și de Sud.
au existat încă o mulțime de detalii să se ocupe, și o mulțime de întrebări dificile pentru a fi rezolvate, dar descoperire de bază a fost atins. Nord-vietnamezii nu mai insistau asupra unui guvern de coaliție.,
limba de proiect a făcut clar faptul că Președintele Thieu va rămâne la putere, în timp ce sugerează că ar putea fi o negociere poate conduce spre un guvern de reconciliere națională. Am încercat să facem asta cât mai vag și mai lipsit de sens posibil. De fapt, obiectivul era menținerea Guvernului Saigon la putere.
Ultima zi a acestor negocieri a fost 11 octombrie 1972., Deci au fost patru zile de negocieri,dar una din aceste zile a durat 14 ore. Kissinger pregătit să se întoarcă și să raporteze președintelui Nixon. Am avut un proiect de acord convenit inițial, dar cu unele probleme nerezolvate de natură secundară rămase de rezolvat.
au existat, de asemenea, câteva întrebări tehnice despre ceea ce înseamnă fraze specifice și așa mai departe., Deci, aceasta a fost o perioadă epuizantă de câteva zile, incluzând toate sesiunile de noapte de reformulare, verificare, trimitere de cabluri, raportare și completare în Saigon și Washington, precum și pregătirea punctelor de discuție pentru ziua următoare. De asemenea, a trebuit să pregătim noi propuneri, pe lângă luarea notelor verbale și așa mai departe.
am fost lăsat în urmă, la Paris, cu FSO Dave Engle, care de atunci a fost implicat în negocierile noastre de top Vietnameză vorbitor în străinătate., El și cu mine am fost lăsați în urmă pentru a avea discuții tehnice cu nord-vietnamezii pentru a clarifica unele dintre aceste sub-probleme. Așa că ne-am așezat cu nord-vietnamezii la următoarea întâlnire. Nu-mi amintesc detaliile, cu excepția faptului că eram atât entuziasmat, cât și epuizat.
„Pentru a spune că am fost deprimat ar fi o afirmație colosal”
Apoi, desigur, următorul pas a fost să meargă la Saigon și să prezinte această minunată acord le-am negociat., Încă nu eram pe deplin mulțumiți, dar problemele de bază au fost rezolvate și ne-am gândit că acum avem un acord dur, în proiect, și referendum ad de Politburo Hanoi și președintele nostru. Desigur, le-am spus clar vietnamezilor de Nord că va trebui să vindem acest proiect aliatului nostru din Vietnamul de Sud.
Înainte de a ne-am dus la Saigon pentru a revizui acordul cu Președintele Thieu-am trimis un cablu înainte de a prefigura într-o oarecare măsură am avut ceva., Am uitat termenul pe care l-am folosit, dar am spus că reprezintă un progres, un posibil acord sau ceva de genul acesta. I-am spus clar lui Thieu, prin intermediul ambasadorului Bunker, că venim să discutăm acest proiect cu el. Așa că am plecat la Saigon la mijlocul lunii octombrie 1972.
ne-am dus la biroul președintelui Thieu, iar Kissinger a făcut prezentarea despre motivul pentru care a fost în interesul sud-vietnamez să accepte acordul și că le vom susține. În cazul în care ar exista încălcări, președintele Nixon ar reacționa puternic., Thieu ar putea conta pe noi pentru a pune în aplicare acordul.
Kissinger a spus că aceasta a fost cea mai bună afacere pe care am putea obține, pe baza nivelului de sprijin intern american. Ne-am făcut datoria prin Vietnamul de Sud. Am fost duri în negocieri și l-am ținut pe Thieu la putere. El a primit o mulțime de ajutor economic și militar de la noi. Ne-ar grăbi ajutor suplimentar în Vietnamul de Sud înainte de semnarea acordului, astfel încât el ar fi în cea mai puternică poziție posibilă, înainte de prevederile acordului a intrat în vigoare., Acest efort a fost numit Project ENHANCE, sau ceva de genul asta.
am spus că vom relua bombardamentele dacă nord-vietnamezii vor ataca cu încălcarea acordului. Am spus că vom oferi Vietnamului de Sud sprijin diplomatic complet, precum și ajutor militar și economic. Am spus că lucrăm la chinezi și ruși pentru a izola Hanoiul și pentru a încerca să-i determinăm să taie ajutorul pentru nord-vietnamezii, dacă este posibil, și că aceasta a fost în mod clar intenția noastră., A existat, de asemenea, întreaga dimensiune a ajutorului, unde am convenit cu nord-vietnamezii că îi vom ajuta la reconstrucția țării lor.
Când Președintele Thieu auzit prima noastră prezentare, el nu a reacționat. El doar a ascultat. Nu am avut niciun motiv să fim pesimiști după întâlnirea inițială….Ori de câte ori următoarea întâlnire a avut loc, am fost criticat. Thieu a fost foarte supărat de acord, aproape peste tot., Mai presus de toate, din cauza prezenței continue a trupelor nord-vietnameze.
el a ales TOT FELUL de alte limbi pe care le credea slabe, în ceea ce privește supravegherea internațională, livrările, valoarea ajutorului sau orice altceva. El sa plâns de aproape totul, dar mai presus de toate, prezența continuă a trupelor nord-vietnameze în Vietnamul de Sud. În al doilea rând, Thieu a spus, de fapt, că l-am indus în eroare. El a spus că acest Acord a mers dincolo de ceea ce am fost de raportare la el și ceea ce el a crezut că a fost în magazin pentru el.,
În al treilea rând, în negocierea acestui Acord, am negociat soarta Vietnamului de Sud. Acum, a spus el, veniți la mine, cu câteva săptămâni înainte de alegeri, și așteptați-mă să accept acest Acord, care va pecetlui soarta țării mele și a concetățenilor mei în câteva zile. El a spus că Acordul a fost greșit din punct de vedere al principiului și, de asemenea, greșit din punct de vedere al percepției, americanii bătându-mi acest Acord pe gât și fără a lua în considerare soarta poporului sud-vietnamez.
” a fost înnebunitor., Am fost foarte deprimați oricum, din cauza reacției lui Thieu. Președintele Nixon și Al Haig ne-au bătut.”
deci, în general, aceasta a fost o sesiune foarte dură și descurajantă, ca să spunem cel puțin. Nu era o chestiune de a spune că ar trebui să ne întoarcem și să rezolvăm asta sau să rezolvăm această problemă. El a respins, în esență, acordul global. Nu a fost o respingere formală totală a acordului. El a spus: „trebuie să avem următoarele schimbări.”Dar el a cerut atât de multe schimbări, și au fost atât de importante, că era pur și simplu imposibil, pentru a vedea o soluție.,
a spune că am fost deprimați ar fi o subestimare colosală….Am încheiat trei sau patru zile de discuții foarte dificile în Saigon. Am fost de raportare înapoi la președintele Nixon, prin consilier adjunct de securitate al Haig, folosind canale de spate, care a implicat criptarea dublă a mesajelor. Am raportat că Thieu a reacționat negativ și ceea ce dorea.
președintele Nixon și Haig erau deja mai sceptici față de acord decât noi., Ei au apreciat descoperirea pe care am realizat-o, dar nu au fost la fel de entuziasmați ca și Kissinger și echipa sa, fără a include Negroponte. Mai presus de toate, Nixon nu a vrut să aibă o despărțire mare cu aliatul nostru. La urma urmei, a fost țara lor.
așa că am rămas în Saigon încă câteva zile după explozia inițială pentru a încerca să-l facem pe președintele Thieu să fie mai flexibil și să-și colecteze cererile. Până atunci ne-am dat seama că va trebui să ne întoarcem la Hanoi și să încercăm să ne adaptăm preocupărilor prioritare ale lui Thieu., Păreau a fi atât de extinse încât era destul de descurajant.
între timp, am trimis cabluri înapoi la Washington, raportând rezultatele conversațiilor noastre cu Thieu. A fost înnebunitor, pentru că a existat o întârziere de timp în trimiterea cablurilor, în special folosind criptarea dublă….
a fost înnebunitor. Am fost foarte deprimați oricum, din cauza reacției lui Thieu. Am fost nervos ca dracu ‘ despre acest Acord suflare în sus., Am avut președintele Nixon și al Haig bate pe noi, și am avut această eroare de comunicații din cauza diferenței de timp și întârzierile ocazionate de comunicații și procesul de criptare dublă. Am fost întotdeauna un mesaj în spatele acestor lucruri.
am plecat din Saigon cu cereri foarte extinse sud-vietnameze pentru modificări ale acordului. Am avut de a face o acțiune exploatație cu Hanoi. În acest timp, desigur, era imposibil să mergi la Hanoi. Am putea merge acolo doar dacă am putea încheia afacerea.,
a trebuit să amânăm călătoria la Hanoi, iar Kissinger a spus, de fapt, Nord-vietnamezilor: „Ei bine, v-am spus la Paris că această afacere este una bună și încă mai credem că este. Cu toate acestea, nu putem pune în aplicare acest Acord fără acceptarea Sud-vietnameză. Vom continua să lucrăm cu aliații noștri și vom încerca să-i aducem în jur. Cu toate acestea, va trebui să facem unele schimbări. Nu putem vinde acordul Sud-vietnamezilor în acest fel. Respectăm acordul de bază. Credem că este un acord bun. Nu renunța., Vom lua legătura cu tine. Nu pot veni la Hanoi acum.”
așa că ne-am întors la Washington. Nu stiu cat de repede s-a intamplat asta, dar intr-o zi sau doua a existat un comunicat de presa din Hanoi, lambasting Statele Unite, presedintele Nixon, si Kissinger. Declarația a spus că Statele Unite au fost de acord cu o înțelegere cu Hanoi și acum, sub pretextul că nu le-ar putea spune lacheilor lor din Saigon ce să facă, SUA renegau acum aranjamentele pe care le-am făcut.,
Hanoi a spus că am rupt un acord solemn cu Hanoi și, de asemenea, un acord pentru Kissinger să viziteze Hanoi. Apoi au început să publice întregul acord pe care l-am încheiat cu ei.
„îmi amintesc viu având senzațional, de trei stele mese, dar fiind foarte sumbru”
Ne-am dus la Paris, în noiembrie 1972, după alegeri. Reprezentanții Hanoi au fost foarte intransigenți., După câteva zile de discuții, când am călcat în apă, dar nu am făcut niciun progres, reprezentanții nord-vietnamezi au venit și au încercat practic să dezlege acordul. Ei au început să facă unele cereri noi și să ia înapoi unele dintre concesiile pe care le-au făcut deja.
am spus că vom fluiera și vom opri. Nu ajungeam nicăieri. Așa că ne-am oprit. În decembrie 1972, am avut o altă întâlnire cu nord-vietnamezii la Paris, cu aceeași lipsă de rezultate. Nu ajungeam nicăieri., De fapt, am ridicat punctele sud-vietnameze cu cele nord-vietnameze, și au existat câteva puncte tehnice pe care le-au cedat, dar nu am obținut nimic semnificativ, iar Hanoi făcea contra-cereri.
în timpul sesiunilor din noiembrie și decembrie am stat la Ambasada SUA. Îmi amintesc viu având senzațional, mese de trei stele, dar fiind foarte sumbru. În timp ce ne îndreptam spre sărbătorile de Crăciun din 1972, ne aflam într-un impas., Am încercat să clarificăm faptul că dorim să mergem în esență cu acordul din octombrie, dar că avem nevoie de câteva schimbări, atât pe fond, cât și pentru a aduce guvernul Saigon la bord. Dar Hanoi nu avea nimic din toate astea.
indiferent de amploarea bombardamentului din Vietnamul de Nord, obiectivul, desigur, nu a fost niciodată să provoace victime civile….Cert este că, la câteva zile de la începutul bombardamentului, am primit o notă conciliantă de la Hanoi, sugerând reluarea negocierilor., Deci, acest lucru a funcționat bine, și probabil l-a încurajat pe președintele Thieu din Vietnamul de Sud să creadă că vom fi duri în negocierile cu vietnamezii de Nord, sau cel puțin în aplicarea unei înțelegeri….
„Toasturile au fost schimbate, și acolo a fost un sentiment de camaraderie toate în jurul valorii de”
Astfel, la începutul lunii ianuarie 1973, am reluat negocierile. Lucrurile s-au mișcat destul de repede., Nord-vietnamezii au încetat să ne spună că anumite probleme nu pot fi discutate și au încetat să introducă noi cerințe, așa că nu mergeam înapoi. Am atins câteva dintre obiectivele noastre de o anumită semnificație. Nu am făcut schimbări majore în acord. Acordul a fost marginal mai bun în unele domenii.
am încheiat Acordul la Paris cu nord-vietnamezii și l-am parafat la 23 ianuarie 1973. Toasturile au fost schimbate, și a existat un sentiment de camaraderie peste tot în jurul., Nu a fost prea multă durere și angoasă, dar în mod clar a existat un sentiment de ușurare din partea noastră și cea a nord-vietnamez.
a trebuit să aducem guvernul Saigon la bord cu textul revizuit, în aceste zile finale. L-am trimis pe al Haig la Saigon. Au fost cel puțin câteva scrisori de la președintele Nixon către Nguyen van Thieu. Aceste scrisori au fost foarte dure și, de asemenea, foarte liniștitoare în același timp. Am făcut redactarea de bază, ca de obicei, cu direcția lui Kissinger și aprobarea lui Nixon.,
practic, au spus că am făcut tot ce am putut. I-am spus președintelui Thieu că am obținut tot ce am putut și că nu vom obține o afacere mai bună. Scrisorile spuneau că președintele Nixon a considerat că Acordul revizuit satisface interesele naționale ale Statelor Unite și ale Republicii Vietnam. Scrisorile spuneau că vom pune în aplicare acordurile și că vom bombarda Vietnamul de Nord, dacă va fi necesar, și că Statele Unite vor rămâne lângă Vietnamul de Sud. În plus, am oferi ajutor economic și militar Vietnamului de Sud.,
am subliniat avantajele Acordului și dorința noastră de a-l pune în aplicare. Președintele Nixon a spus, de fapt, că am dat guvernului Saigon tot ce am putut da în termeni de ani de sânge și comori și în termeni de afacere. Acum a fost momentul pentru Guvernul Saigon să vină la bord și să sprijine acordul care a fost negociat.
De asemenea, ca parte a negocierii, am inclus programul de ajutor, care a fost oarecum separat. Am fost foarte atenți să nu promitem să facem plăți de reparații către Vietnamul de Nord., Cu toate acestea, am vrut să le oferim câteva stimulente economice. Le-am numi fonduri pentru reconstrucția Indochinei și le-am oferi sume mari de bani și pentru Laos, Cambodgia și Vietnamul de Sud….
astfel, cu acceptarea ranchiunoasă a lui Saigon, am inițiat acordul și ne-am întors la Paris pentru semnarea finală la 27 ianuarie 1973. Kissinger a rămas la Washington, iar secretarul de stat Rogers a mers să semneze Acordul la Paris cu ceilalți miniștri de Externe.,
„Ce părere ai despre război,…nostru tăierea ajutor economic și militar, când Vietnamul de Nord a fost rupere de acord, a fost absolut imoral”
în Termen de câteva luni după semnarea la Paris Accord în 1973, Hanoi a început să ciuguli pe margini de acord. Am părăsit personalul NSC în mai, 1973….
nord-vietnamezii au continuat să facă probleme., În timp ce am fost în afara serviciului guvernamental, Kissinger a mers la Paris pentru a negocia cu Le Duc Tho într-un efort de a obține punerea în aplicare a Acordului de bază înapoi pe drumul cel bun. Acest efort nu a mers.
între timp, Congresul a început să pună limite asupra a ceea ce am putea face în Cambodgia și a oprit bombardamentele acolo și în Laos. În cele din urmă, câțiva ani mai târziu, Congresul a pus practic capăt ajutorului pentru Vietnamul de Sud, un act cu adevărat dezonorant și nesăbuit. Deci, într-o perioadă de timp, Guvernul Saigon a fost subminat.,
oricare ar fi neajunsurile sale-și au fost grave — impactul psihologic și militar la limitarea și apoi oprirea ajutorului nostru a fost devastator. Și, desigur, a încurajat Hanoi.
În 1975 a existat o ofensivă care a dus la Comuniști preluarea Vietnamul de Sud complet.,
spre sfârșit, în 1975, când armata Sud-vietnameză a fost învinsă în grabă, Congresul a tăiat deja și, fără îndoială, practic ajutorul militar și economic pentru Vietnamul de Sud.
orice ai simți în legătură cu războiul, am negociat acest acord cu Vietnamul de Nord și am trecut prin toate aceste torturi și pierderi., Chiar dacă guvernul sud-vietnamez nu a fost perfect, tăierea ajutorului economic și militar acordat acestora, când Vietnamul de Nord continua să fie aprovizionat de aliații săi și încălca acordul, a fost absolut imorală, în opinia mea.
dacă ajutorul continuu din partea noastră ar fi făcut toată această diferență este o altă problemă, dar nu are nimic de-a face cu principiul. Și imperfectă cum a fost guvernul Saigon, cu siguranță a fost preferabilă Comuniștilor din Hanoi., În orice caz, ajutorul economic și militar promis Sud-vietnamezilor nu a fost livrat, ceea ce i-a slăbit și mai mult.
deci planurile noastre militare de a face față amenințării nord-vietnameze s-au dovedit a fi bazate pe un set greșit de ipoteze. Acest lucru a contribuit la colapsul militar sud-vietnamez. O a doua considerație a fost ofensiva majoră a Vietnamului de Nord împotriva Vietnamului de Sud, la care plănuisem să răspundem prin bombardamente.,
acest plan a fost subminat de acțiunea Congresului în septembrie 1973, interzicând bombardarea ulterioară a țintelor din Asia de Sud-Est. A existat, de asemenea, problema crescândă a afacerii Watergate, care se referea la modul de realegere a președintelui Nixon în noiembrie 1972. Ca urmare, în timp, puterea executivă a Administrației SUA a fost efectiv ruptă, iar capacitatea noastră de a lua măsuri puternice împotriva Vietnamului de Nord a fost slăbită în continuare, pe lângă oboseala generală din timpul războiului.,…
nord-vietnamezii și-au dat seama de toate acestea și astfel diferitele mijloace de descurajare a Vietnamului de nord de a ataca Vietnamul de Sud au fost ineficiente.
În ceea ce privește ajutorul economic american menționat în Acordul de la Paris, Hanoi nu a primit-o niciodată. Le-am spus două lucruri. În primul rând, le-am spus că trebuie să obținem aprobarea Congresului pentru a oferi ajutor economic Hanoiului. În al doilea rând, Vietnamul de Nord ar trebui să respecte acordul de la Paris. Au existat unele controverse cu privire la faptul dacă ne-am luat angajamentul de a oferi ajutor Vietnamului de Nord.,
Am făcut-o clar pentru Hanoi că nu putem oferi ajutor pentru Vietnamul de Nord fără aprobarea Congresului, și ne-a spus deja Congres. Mulți membri ai Congresului nu-i plăcea ideea de a oferi asistență Hanoiului. De asemenea, nu le-a plăcut faptul că am făcut promisiuni de a oferi un astfel de ajutor în secret, Chiar dacă am acoperit promisiunea afirmând că avem nevoie de aprobarea Congresului pentru a-l oferi.,
Care a creat noi controverse, care a fost agravată de faptul că de la bun început Hanoi a început să încalce Paris Accord din 1973. Aceste încălcări au fost destul de flagrante, iar apoi nord-vietnamezii au escaladat situația prin ruperea flagrantă a Acordului de încetare a focului. În aceste condiții, nu am fost pe cale de a da ajutor Vietnamului de Nord, care nu am putut ieși din Congres oricum. Deci, acel stimulent pentru Hanoi a dispărut rapid.,
toate bastoanele și morcovii, pe scurt, au fost înlăturate efectiv, iar acordul de la Paris s-a prăbușit.
Din punctul meu de vedere, ca să nu mai vorbim de Nixon și Kissinger, aceste cerințe au fost ceva la care nu ar trebui să facem compromisuri.
ne-am întors la nord-vietnamez. Am avut câteva zile de negocieri ulterioare, până la 11 octombrie, încercând să îmbunătățim proiectul, ținând în general la curent Washingtonul și Saigonul. Ultima zi a durat 14 ore. Ca de obicei, pregăteam transcrieri verbale., Nici măcar nu puteam merge la baie când am vrut, și am băut multă cafea pentru a mă menține.
trebuia să ne asigurăm că ne-am întors prizonierii din Laos și Cambodgia și încercam să facem partea comunistă să-și retragă trupele de acolo și să avem o încetare a focului acolo. Deci asta a fost o problemă. O altă problemă a fost permiterea ajutorului militar ambelor părți să continue după încetarea focului. Apoi au fost detaliile sistemului internațional de supraveghere și care a fost statutul DMZ., Aceasta a fost linia de divizare reală între Vietnamul de Nord și de Sud.
au existat încă o mulțime de detalii să se ocupe, și o mulțime de întrebări dificile pentru a fi rezolvate, dar descoperire de bază a fost atins. Nord-vietnamezii nu mai insistau asupra unui guvern de coaliție.,
limba de proiect a făcut clar faptul că Președintele Thieu va rămâne la putere, în timp ce sugerează că ar putea fi o negociere poate conduce spre un guvern de reconciliere națională. Am încercat să facem asta cât mai vag și mai lipsit de sens posibil. De fapt, obiectivul era menținerea Guvernului Saigon la putere.
Ultima zi a acestor negocieri a fost 11 octombrie 1972., Deci au fost patru zile de negocieri,dar una din aceste zile a durat 14 ore. Kissinger pregătit să se întoarcă și să raporteze președintelui Nixon. Am avut un proiect de acord convenit inițial, dar cu unele probleme nerezolvate de natură secundară rămase de rezolvat.
au existat, de asemenea, câteva întrebări tehnice despre ceea ce înseamnă fraze specifice și așa mai departe., Deci, aceasta a fost o perioadă epuizantă de câteva zile, incluzând toate sesiunile de noapte de reformulare, verificare, trimitere de cabluri, raportare și completare în Saigon și Washington, precum și pregătirea punctelor de discuție pentru ziua următoare. De asemenea, a trebuit să pregătim noi propuneri, pe lângă luarea notelor verbale și așa mai departe.
am fost lăsat în urmă, la Paris, cu FSO Dave Engle, care de atunci a fost implicat în negocierile noastre de top Vietnameză vorbitor în străinătate., El și cu mine am fost lăsați în urmă pentru a avea discuții tehnice cu nord-vietnamezii pentru a clarifica unele dintre aceste sub-probleme. Așa că ne-am așezat cu nord-vietnamezii la următoarea întâlnire. Nu-mi amintesc detaliile, cu excepția faptului că eram atât entuziasmat, cât și epuizat.
„Pentru a spune că am fost deprimat ar fi o afirmație colosal”
Apoi, desigur, următorul pas a fost să meargă la Saigon și să prezinte această minunată acord le-am negociat., Încă nu eram pe deplin mulțumiți, dar problemele de bază au fost rezolvate și ne-am gândit că acum avem un acord dur, în proiect, și referendum ad de Politburo Hanoi și președintele nostru. Desigur, le-am spus clar vietnamezilor de Nord că va trebui să vindem acest proiect aliatului nostru din Vietnamul de Sud.
Înainte de a ne-am dus la Saigon pentru a revizui acordul cu Președintele Thieu-am trimis un cablu înainte de a prefigura într-o oarecare măsură am avut ceva., Am uitat termenul pe care l-am folosit, dar am spus că reprezintă un progres, un posibil acord sau ceva de genul acesta. I-am spus clar lui Thieu, prin intermediul ambasadorului Bunker, că venim să discutăm acest proiect cu el. Așa că am plecat la Saigon la mijlocul lunii octombrie 1972.
ne-am dus la biroul președintelui Thieu, iar Kissinger a făcut prezentarea despre motivul pentru care a fost în interesul sud-vietnamez să accepte acordul și că le vom susține. În cazul în care ar exista încălcări, președintele Nixon ar reacționa puternic., Thieu ar putea conta pe noi pentru a pune în aplicare acordul.
Kissinger a spus că aceasta a fost cea mai bună afacere pe care am putea obține, pe baza nivelului de sprijin intern american. Ne-am făcut datoria prin Vietnamul de Sud. Am fost duri în negocieri și l-am ținut pe Thieu la putere. El a primit o mulțime de ajutor economic și militar de la noi. Ne-ar grăbi ajutor suplimentar în Vietnamul de Sud înainte de semnarea acordului, astfel încât el ar fi în cea mai puternică poziție posibilă, înainte de prevederile acordului a intrat în vigoare., Acest efort a fost numit Project ENHANCE, sau ceva de genul asta.
am spus că vom relua bombardamentele dacă nord-vietnamezii vor ataca cu încălcarea acordului. Am spus că vom oferi Vietnamului de Sud sprijin diplomatic complet, precum și ajutor militar și economic. Am spus că lucrăm la chinezi și ruși pentru a izola Hanoiul și pentru a încerca să-i determinăm să taie ajutorul pentru nord-vietnamezii, dacă este posibil, și că aceasta a fost în mod clar intenția noastră., A existat, de asemenea, întreaga dimensiune a ajutorului, unde am convenit cu nord-vietnamezii că îi vom ajuta la reconstrucția țării lor.
Când Președintele Thieu auzit prima noastră prezentare, el nu a reacționat. El doar a ascultat. Nu am avut niciun motiv să fim pesimiști după întâlnirea inițială….Ori de câte ori următoarea întâlnire a avut loc, am fost criticat. Thieu a fost foarte supărat de acord, aproape peste tot., Mai presus de toate, din cauza prezenței continue a trupelor nord-vietnameze.
el a ales TOT FELUL de alte limbi pe care le credea slabe, în ceea ce privește supravegherea internațională, livrările, valoarea ajutorului sau orice altceva. El sa plâns de aproape totul, dar mai presus de toate, prezența continuă a trupelor nord-vietnameze în Vietnamul de Sud. În al doilea rând, Thieu a spus, de fapt, că l-am indus în eroare. El a spus că acest Acord a mers dincolo de ceea ce am fost de raportare la el și ceea ce el a crezut că a fost în magazin pentru el.,
În al treilea rând, în negocierea acestui Acord, am negociat soarta Vietnamului de Sud. Acum, a spus el, veniți la mine, cu câteva săptămâni înainte de alegeri, și așteptați-mă să accept acest Acord, care va pecetlui soarta țării mele și a concetățenilor mei în câteva zile. El a spus că Acordul a fost greșit din punct de vedere al principiului și, de asemenea, greșit din punct de vedere al percepției, americanii bătându-mi acest Acord pe gât și fără a lua în considerare soarta poporului sud-vietnamez.
” a fost înnebunitor., Am fost foarte deprimați oricum, din cauza reacției lui Thieu. Președintele Nixon și Al Haig ne-au bătut.”
deci, în general, aceasta a fost o sesiune foarte dură și descurajantă, ca să spunem cel puțin. Nu era o chestiune de a spune că ar trebui să ne întoarcem și să rezolvăm asta sau să rezolvăm această problemă. El a respins, în esență, acordul global. Nu a fost o respingere formală totală a acordului. El a spus: „trebuie să avem următoarele schimbări.”Dar el a cerut atât de multe schimbări, și au fost atât de importante, că era pur și simplu imposibil, pentru a vedea o soluție.,
a spune că am fost deprimați ar fi o subestimare colosală….Am încheiat trei sau patru zile de discuții foarte dificile în Saigon. Am fost de raportare înapoi la președintele Nixon, prin consilier adjunct de securitate al Haig, folosind canale de spate, care a implicat criptarea dublă a mesajelor. Am raportat că Thieu a reacționat negativ și ceea ce dorea.
președintele Nixon și Haig erau deja mai sceptici față de acord decât noi., Ei au apreciat descoperirea pe care am realizat-o, dar nu au fost la fel de entuziasmați ca și Kissinger și echipa sa, fără a include Negroponte. Mai presus de toate, Nixon nu a vrut să aibă o despărțire mare cu aliatul nostru. La urma urmei, a fost țara lor.
așa că am rămas în Saigon încă câteva zile după explozia inițială pentru a încerca să-l facem pe președintele Thieu să fie mai flexibil și să-și colecteze cererile. Până atunci ne-am dat seama că va trebui să ne întoarcem la Hanoi și să încercăm să ne adaptăm preocupărilor prioritare ale lui Thieu., Păreau a fi atât de extinse încât era destul de descurajant.
între timp, am trimis cabluri înapoi la Washington, raportând rezultatele conversațiilor noastre cu Thieu. A fost înnebunitor, pentru că a existat o întârziere de timp în trimiterea cablurilor, în special folosind criptarea dublă….
a fost înnebunitor. Am fost foarte deprimați oricum, din cauza reacției lui Thieu. Am fost nervos ca dracu ‘ despre acest Acord suflare în sus., Am avut președintele Nixon și al Haig bate pe noi, și am avut această eroare de comunicații din cauza diferenței de timp și întârzierile ocazionate de comunicații și procesul de criptare dublă. Am fost întotdeauna un mesaj în spatele acestor lucruri.
am plecat din Saigon cu cereri foarte extinse sud-vietnameze pentru modificări ale acordului. Am avut de a face o acțiune exploatație cu Hanoi. În acest timp, desigur, era imposibil să mergi la Hanoi. Am putea merge acolo doar dacă am putea încheia afacerea.,
a trebuit să amânăm călătoria la Hanoi, iar Kissinger a spus, de fapt, Nord-vietnamezilor: „Ei bine, v-am spus la Paris că această afacere este una bună și încă mai credem că este. Cu toate acestea, nu putem pune în aplicare acest Acord fără acceptarea Sud-vietnameză. Vom continua să lucrăm cu aliații noștri și vom încerca să-i aducem în jur. Cu toate acestea, va trebui să facem unele schimbări. Nu putem vinde acordul Sud-vietnamezilor în acest fel. Respectăm acordul de bază. Credem că este un acord bun. Nu renunța., Vom lua legătura cu tine. Nu pot veni la Hanoi acum.”
așa că ne-am întors la Washington. Nu stiu cat de repede s-a intamplat asta, dar intr-o zi sau doua a existat un comunicat de presa din Hanoi, lambasting Statele Unite, presedintele Nixon, si Kissinger. Declarația a spus că Statele Unite au fost de acord cu o înțelegere cu Hanoi și acum, sub pretextul că nu le-ar putea spune lacheilor lor din Saigon ce să facă, SUA renegau acum aranjamentele pe care le-am făcut.,
Hanoi a spus că am rupt un acord solemn cu Hanoi și, de asemenea, un acord pentru Kissinger să viziteze Hanoi. Apoi au început să publice întregul acord pe care l-am încheiat cu ei.
„îmi amintesc viu având senzațional, de trei stele mese, dar fiind foarte sumbru”
Ne-am dus la Paris, în noiembrie 1972, după alegeri. Reprezentanții Hanoi au fost foarte intransigenți., După câteva zile de discuții, când am călcat în apă, dar nu am făcut niciun progres, reprezentanții nord-vietnamezi au venit și au încercat practic să dezlege acordul. Ei au început să facă unele cereri noi și să ia înapoi unele dintre concesiile pe care le-au făcut deja.
am spus că vom fluiera și vom opri. Nu ajungeam nicăieri. Așa că ne-am oprit. În decembrie 1972, am avut o altă întâlnire cu nord-vietnamezii la Paris, cu aceeași lipsă de rezultate. Nu ajungeam nicăieri., De fapt, am ridicat punctele sud-vietnameze cu cele nord-vietnameze, și au existat câteva puncte tehnice pe care le-au cedat, dar nu am obținut nimic semnificativ, iar Hanoi făcea contra-cereri.
în timpul sesiunilor din noiembrie și decembrie am stat la Ambasada SUA. Îmi amintesc viu având senzațional, mese de trei stele, dar fiind foarte sumbru. În timp ce ne îndreptam spre sărbătorile de Crăciun din 1972, ne aflam într-un impas., Am încercat să clarificăm faptul că dorim să mergem în esență cu acordul din octombrie, dar că avem nevoie de câteva schimbări, atât pe fond, cât și pentru a aduce guvernul Saigon la bord. Dar Hanoi nu avea nimic din toate astea.
indiferent de amploarea bombardamentului din Vietnamul de Nord, obiectivul, desigur, nu a fost niciodată să provoace victime civile….Cert este că, la câteva zile de la începutul bombardamentului, am primit o notă conciliantă de la Hanoi, sugerând reluarea negocierilor., Deci, acest lucru a funcționat bine, și probabil l-a încurajat pe președintele Thieu din Vietnamul de Sud să creadă că vom fi duri în negocierile cu vietnamezii de Nord, sau cel puțin în aplicarea unei înțelegeri….
„Toasturile au fost schimbate, și acolo a fost un sentiment de camaraderie toate în jurul valorii de”
Astfel, la începutul lunii ianuarie 1973, am reluat negocierile. Lucrurile s-au mișcat destul de repede., Nord-vietnamezii au încetat să ne spună că anumite probleme nu pot fi discutate și au încetat să introducă noi cerințe, așa că nu mergeam înapoi. Am atins câteva dintre obiectivele noastre de o anumită semnificație. Nu am făcut schimbări majore în acord. Acordul a fost marginal mai bun în unele domenii.
am încheiat Acordul la Paris cu nord-vietnamezii și l-am parafat la 23 ianuarie 1973. Toasturile au fost schimbate, și a existat un sentiment de camaraderie peste tot în jurul., Nu a fost prea multă durere și angoasă, dar în mod clar a existat un sentiment de ușurare din partea noastră și cea a nord-vietnamez.
a trebuit să aducem guvernul Saigon la bord cu textul revizuit, în aceste zile finale. L-am trimis pe al Haig la Saigon. Au fost cel puțin câteva scrisori de la președintele Nixon către Nguyen van Thieu. Aceste scrisori au fost foarte dure și, de asemenea, foarte liniștitoare în același timp. Am făcut redactarea de bază, ca de obicei, cu direcția lui Kissinger și aprobarea lui Nixon.,
practic, au spus că am făcut tot ce am putut. I-am spus președintelui Thieu că am obținut tot ce am putut și că nu vom obține o afacere mai bună. Scrisorile spuneau că președintele Nixon a considerat că Acordul revizuit satisface interesele naționale ale Statelor Unite și ale Republicii Vietnam. Scrisorile spuneau că vom pune în aplicare acordurile și că vom bombarda Vietnamul de Nord, dacă va fi necesar, și că Statele Unite vor rămâne lângă Vietnamul de Sud. În plus, am oferi ajutor economic și militar Vietnamului de Sud.,
am subliniat avantajele Acordului și dorința noastră de a-l pune în aplicare. Președintele Nixon a spus, de fapt, că am dat guvernului Saigon tot ce am putut da în termeni de ani de sânge și comori și în termeni de afacere. Acum a fost momentul pentru Guvernul Saigon să vină la bord și să sprijine acordul care a fost negociat.
De asemenea, ca parte a negocierii, am inclus programul de ajutor, care a fost oarecum separat. Am fost foarte atenți să nu promitem să facem plăți de reparații către Vietnamul de Nord., Cu toate acestea, am vrut să le oferim câteva stimulente economice. Le-am numi fonduri pentru reconstrucția Indochinei și le-am oferi sume mari de bani și pentru Laos, Cambodgia și Vietnamul de Sud….
astfel, cu acceptarea ranchiunoasă a lui Saigon, am inițiat acordul și ne-am întors la Paris pentru semnarea finală la 27 ianuarie 1973. Kissinger a rămas la Washington, iar secretarul de stat Rogers a mers să semneze Acordul la Paris cu ceilalți miniștri de Externe.,
„Ce părere ai despre război,…nostru tăierea ajutor economic și militar, când Vietnamul de Nord a fost rupere de acord, a fost absolut imoral”
în Termen de câteva luni după semnarea la Paris Accord în 1973, Hanoi a început să ciuguli pe margini de acord. Am părăsit personalul NSC în mai, 1973….
nord-vietnamezii au continuat să facă probleme., În timp ce am fost în afara serviciului guvernamental, Kissinger a mers la Paris pentru a negocia cu Le Duc Tho într-un efort de a obține punerea în aplicare a Acordului de bază înapoi pe drumul cel bun. Acest efort nu a mers.
între timp, Congresul a început să pună limite asupra a ceea ce am putea face în Cambodgia și a oprit bombardamentele acolo și în Laos. În cele din urmă, câțiva ani mai târziu, Congresul a pus practic capăt ajutorului pentru Vietnamul de Sud, un act cu adevărat dezonorant și nesăbuit. Deci, într-o perioadă de timp, Guvernul Saigon a fost subminat.,
oricare ar fi neajunsurile sale-și au fost grave — impactul psihologic și militar la limitarea și apoi oprirea ajutorului nostru a fost devastator. Și, desigur, a încurajat Hanoi.
În 1975 a existat o ofensivă care a dus la Comuniști preluarea Vietnamul de Sud complet.,
spre sfârșit, în 1975, când armata Sud-vietnameză a fost învinsă în grabă, Congresul a tăiat deja și, fără îndoială, practic ajutorul militar și economic pentru Vietnamul de Sud.
orice ai simți în legătură cu războiul, am negociat acest acord cu Vietnamul de Nord și am trecut prin toate aceste torturi și pierderi., Chiar dacă guvernul sud-vietnamez nu a fost perfect, tăierea ajutorului economic și militar acordat acestora, când Vietnamul de Nord continua să fie aprovizionat de aliații săi și încălca acordul, a fost absolut imorală, în opinia mea.
dacă ajutorul continuu din partea noastră ar fi făcut toată această diferență este o altă problemă, dar nu are nimic de-a face cu principiul. Și imperfectă cum a fost guvernul Saigon, cu siguranță a fost preferabilă Comuniștilor din Hanoi., În orice caz, ajutorul economic și militar promis Sud-vietnamezilor nu a fost livrat, ceea ce i-a slăbit și mai mult.
deci planurile noastre militare de a face față amenințării nord-vietnameze s-au dovedit a fi bazate pe un set greșit de ipoteze. Acest lucru a contribuit la colapsul militar sud-vietnamez. O a doua considerație a fost ofensiva majoră a Vietnamului de Nord împotriva Vietnamului de Sud, la care plănuisem să răspundem prin bombardamente.,
acest plan a fost subminat de acțiunea Congresului în septembrie 1973, interzicând bombardarea ulterioară a țintelor din Asia de Sud-Est. A existat, de asemenea, problema crescândă a afacerii Watergate, care se referea la modul de realegere a președintelui Nixon în noiembrie 1972. Ca urmare, în timp, puterea executivă a Administrației SUA a fost efectiv ruptă, iar capacitatea noastră de a lua măsuri puternice împotriva Vietnamului de Nord a fost slăbită în continuare, pe lângă oboseala generală din timpul războiului.,…
nord-vietnamezii și-au dat seama de toate acestea și astfel diferitele mijloace de descurajare a Vietnamului de nord de a ataca Vietnamul de Sud au fost ineficiente.
În ceea ce privește ajutorul economic american menționat în Acordul de la Paris, Hanoi nu a primit-o niciodată. Le-am spus două lucruri. În primul rând, le-am spus că trebuie să obținem aprobarea Congresului pentru a oferi ajutor economic Hanoiului. În al doilea rând, Vietnamul de Nord ar trebui să respecte acordul de la Paris. Au existat unele controverse cu privire la faptul dacă ne-am luat angajamentul de a oferi ajutor Vietnamului de Nord.,
Am făcut-o clar pentru Hanoi că nu putem oferi ajutor pentru Vietnamul de Nord fără aprobarea Congresului, și ne-a spus deja Congres. Mulți membri ai Congresului nu-i plăcea ideea de a oferi asistență Hanoiului. De asemenea, nu le-a plăcut faptul că am făcut promisiuni de a oferi un astfel de ajutor în secret, Chiar dacă am acoperit promisiunea afirmând că avem nevoie de aprobarea Congresului pentru a-l oferi.,
Care a creat noi controverse, care a fost agravată de faptul că de la bun început Hanoi a început să încalce Paris Accord din 1973. Aceste încălcări au fost destul de flagrante, iar apoi nord-vietnamezii au escaladat situația prin ruperea flagrantă a Acordului de încetare a focului. În aceste condiții, nu am fost pe cale de a da ajutor Vietnamului de Nord, care nu am putut ieși din Congres oricum. Deci, acel stimulent pentru Hanoi a dispărut rapid.,
toate bastoanele și morcovii, pe scurt, au fost înlăturate efectiv, iar acordul de la Paris s-a prăbușit.
Apoi, desigur, următorul pas a fost să meargă la Saigon și să prezinte această minunată acord le-am negociat., Încă nu eram pe deplin mulțumiți, dar problemele de bază au fost rezolvate și ne-am gândit că acum avem un acord dur, în proiect, și referendum ad de Politburo Hanoi și președintele nostru. Desigur, le-am spus clar vietnamezilor de Nord că va trebui să vindem acest proiect aliatului nostru din Vietnamul de Sud.
Înainte de a ne-am dus la Saigon pentru a revizui acordul cu Președintele Thieu-am trimis un cablu înainte de a prefigura într-o oarecare măsură am avut ceva., Am uitat termenul pe care l-am folosit, dar am spus că reprezintă un progres, un posibil acord sau ceva de genul acesta. I-am spus clar lui Thieu, prin intermediul ambasadorului Bunker, că venim să discutăm acest proiect cu el. Așa că am plecat la Saigon la mijlocul lunii octombrie 1972.
ne-am dus la biroul președintelui Thieu, iar Kissinger a făcut prezentarea despre motivul pentru care a fost în interesul sud-vietnamez să accepte acordul și că le vom susține. În cazul în care ar exista încălcări, președintele Nixon ar reacționa puternic., Thieu ar putea conta pe noi pentru a pune în aplicare acordul.
Kissinger a spus că aceasta a fost cea mai bună afacere pe care am putea obține, pe baza nivelului de sprijin intern american. Ne-am făcut datoria prin Vietnamul de Sud. Am fost duri în negocieri și l-am ținut pe Thieu la putere. El a primit o mulțime de ajutor economic și militar de la noi. Ne-ar grăbi ajutor suplimentar în Vietnamul de Sud înainte de semnarea acordului, astfel încât el ar fi în cea mai puternică poziție posibilă, înainte de prevederile acordului a intrat în vigoare., Acest efort a fost numit Project ENHANCE, sau ceva de genul asta.
am spus că vom relua bombardamentele dacă nord-vietnamezii vor ataca cu încălcarea acordului. Am spus că vom oferi Vietnamului de Sud sprijin diplomatic complet, precum și ajutor militar și economic. Am spus că lucrăm la chinezi și ruși pentru a izola Hanoiul și pentru a încerca să-i determinăm să taie ajutorul pentru nord-vietnamezii, dacă este posibil, și că aceasta a fost în mod clar intenția noastră., A existat, de asemenea, întreaga dimensiune a ajutorului, unde am convenit cu nord-vietnamezii că îi vom ajuta la reconstrucția țării lor.
Când Președintele Thieu auzit prima noastră prezentare, el nu a reacționat. El doar a ascultat. Nu am avut niciun motiv să fim pesimiști după întâlnirea inițială….Ori de câte ori următoarea întâlnire a avut loc, am fost criticat. Thieu a fost foarte supărat de acord, aproape peste tot., Mai presus de toate, din cauza prezenței continue a trupelor nord-vietnameze.
el a ales TOT FELUL de alte limbi pe care le credea slabe, în ceea ce privește supravegherea internațională, livrările, valoarea ajutorului sau orice altceva. El sa plâns de aproape totul, dar mai presus de toate, prezența continuă a trupelor nord-vietnameze în Vietnamul de Sud. În al doilea rând, Thieu a spus, de fapt, că l-am indus în eroare. El a spus că acest Acord a mers dincolo de ceea ce am fost de raportare la el și ceea ce el a crezut că a fost în magazin pentru el.,
În al treilea rând, în negocierea acestui Acord, am negociat soarta Vietnamului de Sud. Acum, a spus el, veniți la mine, cu câteva săptămâni înainte de alegeri, și așteptați-mă să accept acest Acord, care va pecetlui soarta țării mele și a concetățenilor mei în câteva zile. El a spus că Acordul a fost greșit din punct de vedere al principiului și, de asemenea, greșit din punct de vedere al percepției, americanii bătându-mi acest Acord pe gât și fără a lua în considerare soarta poporului sud-vietnamez.
” a fost înnebunitor., Am fost foarte deprimați oricum, din cauza reacției lui Thieu. Președintele Nixon și Al Haig ne-au bătut.”
deci, în general, aceasta a fost o sesiune foarte dură și descurajantă, ca să spunem cel puțin. Nu era o chestiune de a spune că ar trebui să ne întoarcem și să rezolvăm asta sau să rezolvăm această problemă. El a respins, în esență, acordul global. Nu a fost o respingere formală totală a acordului. El a spus: „trebuie să avem următoarele schimbări.”Dar el a cerut atât de multe schimbări, și au fost atât de importante, că era pur și simplu imposibil, pentru a vedea o soluție.,
a spune că am fost deprimați ar fi o subestimare colosală….Am încheiat trei sau patru zile de discuții foarte dificile în Saigon. Am fost de raportare înapoi la președintele Nixon, prin consilier adjunct de securitate al Haig, folosind canale de spate, care a implicat criptarea dublă a mesajelor. Am raportat că Thieu a reacționat negativ și ceea ce dorea.
președintele Nixon și Haig erau deja mai sceptici față de acord decât noi., Ei au apreciat descoperirea pe care am realizat-o, dar nu au fost la fel de entuziasmați ca și Kissinger și echipa sa, fără a include Negroponte. Mai presus de toate, Nixon nu a vrut să aibă o despărțire mare cu aliatul nostru. La urma urmei, a fost țara lor.
așa că am rămas în Saigon încă câteva zile după explozia inițială pentru a încerca să-l facem pe președintele Thieu să fie mai flexibil și să-și colecteze cererile. Până atunci ne-am dat seama că va trebui să ne întoarcem la Hanoi și să încercăm să ne adaptăm preocupărilor prioritare ale lui Thieu., Păreau a fi atât de extinse încât era destul de descurajant.
între timp, am trimis cabluri înapoi la Washington, raportând rezultatele conversațiilor noastre cu Thieu. A fost înnebunitor, pentru că a existat o întârziere de timp în trimiterea cablurilor, în special folosind criptarea dublă….
a fost înnebunitor. Am fost foarte deprimați oricum, din cauza reacției lui Thieu. Am fost nervos ca dracu ‘ despre acest Acord suflare în sus., Am avut președintele Nixon și al Haig bate pe noi, și am avut această eroare de comunicații din cauza diferenței de timp și întârzierile ocazionate de comunicații și procesul de criptare dublă. Am fost întotdeauna un mesaj în spatele acestor lucruri.
am plecat din Saigon cu cereri foarte extinse sud-vietnameze pentru modificări ale acordului. Am avut de a face o acțiune exploatație cu Hanoi. În acest timp, desigur, era imposibil să mergi la Hanoi. Am putea merge acolo doar dacă am putea încheia afacerea.,
a trebuit să amânăm călătoria la Hanoi, iar Kissinger a spus, de fapt, Nord-vietnamezilor: „Ei bine, v-am spus la Paris că această afacere este una bună și încă mai credem că este. Cu toate acestea, nu putem pune în aplicare acest Acord fără acceptarea Sud-vietnameză. Vom continua să lucrăm cu aliații noștri și vom încerca să-i aducem în jur. Cu toate acestea, va trebui să facem unele schimbări. Nu putem vinde acordul Sud-vietnamezilor în acest fel. Respectăm acordul de bază. Credem că este un acord bun. Nu renunța., Vom lua legătura cu tine. Nu pot veni la Hanoi acum.”
așa că ne-am întors la Washington. Nu stiu cat de repede s-a intamplat asta, dar intr-o zi sau doua a existat un comunicat de presa din Hanoi, lambasting Statele Unite, presedintele Nixon, si Kissinger. Declarația a spus că Statele Unite au fost de acord cu o înțelegere cu Hanoi și acum, sub pretextul că nu le-ar putea spune lacheilor lor din Saigon ce să facă, SUA renegau acum aranjamentele pe care le-am făcut.,
Hanoi a spus că am rupt un acord solemn cu Hanoi și, de asemenea, un acord pentru Kissinger să viziteze Hanoi. Apoi au început să publice întregul acord pe care l-am încheiat cu ei.
„îmi amintesc viu având senzațional, de trei stele mese, dar fiind foarte sumbru”
Ne-am dus la Paris, în noiembrie 1972, după alegeri. Reprezentanții Hanoi au fost foarte intransigenți., După câteva zile de discuții, când am călcat în apă, dar nu am făcut niciun progres, reprezentanții nord-vietnamezi au venit și au încercat practic să dezlege acordul. Ei au început să facă unele cereri noi și să ia înapoi unele dintre concesiile pe care le-au făcut deja.
am spus că vom fluiera și vom opri. Nu ajungeam nicăieri. Așa că ne-am oprit. În decembrie 1972, am avut o altă întâlnire cu nord-vietnamezii la Paris, cu aceeași lipsă de rezultate. Nu ajungeam nicăieri., De fapt, am ridicat punctele sud-vietnameze cu cele nord-vietnameze, și au existat câteva puncte tehnice pe care le-au cedat, dar nu am obținut nimic semnificativ, iar Hanoi făcea contra-cereri.
în timpul sesiunilor din noiembrie și decembrie am stat la Ambasada SUA. Îmi amintesc viu având senzațional, mese de trei stele, dar fiind foarte sumbru. În timp ce ne îndreptam spre sărbătorile de Crăciun din 1972, ne aflam într-un impas., Am încercat să clarificăm faptul că dorim să mergem în esență cu acordul din octombrie, dar că avem nevoie de câteva schimbări, atât pe fond, cât și pentru a aduce guvernul Saigon la bord. Dar Hanoi nu avea nimic din toate astea.
indiferent de amploarea bombardamentului din Vietnamul de Nord, obiectivul, desigur, nu a fost niciodată să provoace victime civile….Cert este că, la câteva zile de la începutul bombardamentului, am primit o notă conciliantă de la Hanoi, sugerând reluarea negocierilor., Deci, acest lucru a funcționat bine, și probabil l-a încurajat pe președintele Thieu din Vietnamul de Sud să creadă că vom fi duri în negocierile cu vietnamezii de Nord, sau cel puțin în aplicarea unei înțelegeri….
„Toasturile au fost schimbate, și acolo a fost un sentiment de camaraderie toate în jurul valorii de”
Astfel, la începutul lunii ianuarie 1973, am reluat negocierile. Lucrurile s-au mișcat destul de repede., Nord-vietnamezii au încetat să ne spună că anumite probleme nu pot fi discutate și au încetat să introducă noi cerințe, așa că nu mergeam înapoi. Am atins câteva dintre obiectivele noastre de o anumită semnificație. Nu am făcut schimbări majore în acord. Acordul a fost marginal mai bun în unele domenii.
am încheiat Acordul la Paris cu nord-vietnamezii și l-am parafat la 23 ianuarie 1973. Toasturile au fost schimbate, și a existat un sentiment de camaraderie peste tot în jurul., Nu a fost prea multă durere și angoasă, dar în mod clar a existat un sentiment de ușurare din partea noastră și cea a nord-vietnamez.
a trebuit să aducem guvernul Saigon la bord cu textul revizuit, în aceste zile finale. L-am trimis pe al Haig la Saigon. Au fost cel puțin câteva scrisori de la președintele Nixon către Nguyen van Thieu. Aceste scrisori au fost foarte dure și, de asemenea, foarte liniștitoare în același timp. Am făcut redactarea de bază, ca de obicei, cu direcția lui Kissinger și aprobarea lui Nixon.,
practic, au spus că am făcut tot ce am putut. I-am spus președintelui Thieu că am obținut tot ce am putut și că nu vom obține o afacere mai bună. Scrisorile spuneau că președintele Nixon a considerat că Acordul revizuit satisface interesele naționale ale Statelor Unite și ale Republicii Vietnam. Scrisorile spuneau că vom pune în aplicare acordurile și că vom bombarda Vietnamul de Nord, dacă va fi necesar, și că Statele Unite vor rămâne lângă Vietnamul de Sud. În plus, am oferi ajutor economic și militar Vietnamului de Sud.,
am subliniat avantajele Acordului și dorința noastră de a-l pune în aplicare. Președintele Nixon a spus, de fapt, că am dat guvernului Saigon tot ce am putut da în termeni de ani de sânge și comori și în termeni de afacere. Acum a fost momentul pentru Guvernul Saigon să vină la bord și să sprijine acordul care a fost negociat.
De asemenea, ca parte a negocierii, am inclus programul de ajutor, care a fost oarecum separat. Am fost foarte atenți să nu promitem să facem plăți de reparații către Vietnamul de Nord., Cu toate acestea, am vrut să le oferim câteva stimulente economice. Le-am numi fonduri pentru reconstrucția Indochinei și le-am oferi sume mari de bani și pentru Laos, Cambodgia și Vietnamul de Sud….
astfel, cu acceptarea ranchiunoasă a lui Saigon, am inițiat acordul și ne-am întors la Paris pentru semnarea finală la 27 ianuarie 1973. Kissinger a rămas la Washington, iar secretarul de stat Rogers a mers să semneze Acordul la Paris cu ceilalți miniștri de Externe.,
„Ce părere ai despre război,…nostru tăierea ajutor economic și militar, când Vietnamul de Nord a fost rupere de acord, a fost absolut imoral”
în Termen de câteva luni după semnarea la Paris Accord în 1973, Hanoi a început să ciuguli pe margini de acord. Am părăsit personalul NSC în mai, 1973….
nord-vietnamezii au continuat să facă probleme., În timp ce am fost în afara serviciului guvernamental, Kissinger a mers la Paris pentru a negocia cu Le Duc Tho într-un efort de a obține punerea în aplicare a Acordului de bază înapoi pe drumul cel bun. Acest efort nu a mers.
între timp, Congresul a început să pună limite asupra a ceea ce am putea face în Cambodgia și a oprit bombardamentele acolo și în Laos. În cele din urmă, câțiva ani mai târziu, Congresul a pus practic capăt ajutorului pentru Vietnamul de Sud, un act cu adevărat dezonorant și nesăbuit. Deci, într-o perioadă de timp, Guvernul Saigon a fost subminat.,
oricare ar fi neajunsurile sale-și au fost grave — impactul psihologic și militar la limitarea și apoi oprirea ajutorului nostru a fost devastator. Și, desigur, a încurajat Hanoi.
În 1975 a existat o ofensivă care a dus la Comuniști preluarea Vietnamul de Sud complet.,
spre sfârșit, în 1975, când armata Sud-vietnameză a fost învinsă în grabă, Congresul a tăiat deja și, fără îndoială, practic ajutorul militar și economic pentru Vietnamul de Sud.
orice ai simți în legătură cu războiul, am negociat acest acord cu Vietnamul de Nord și am trecut prin toate aceste torturi și pierderi., Chiar dacă guvernul sud-vietnamez nu a fost perfect, tăierea ajutorului economic și militar acordat acestora, când Vietnamul de Nord continua să fie aprovizionat de aliații săi și încălca acordul, a fost absolut imorală, în opinia mea.
dacă ajutorul continuu din partea noastră ar fi făcut toată această diferență este o altă problemă, dar nu are nimic de-a face cu principiul. Și imperfectă cum a fost guvernul Saigon, cu siguranță a fost preferabilă Comuniștilor din Hanoi., În orice caz, ajutorul economic și militar promis Sud-vietnamezilor nu a fost livrat, ceea ce i-a slăbit și mai mult.
deci planurile noastre militare de a face față amenințării nord-vietnameze s-au dovedit a fi bazate pe un set greșit de ipoteze. Acest lucru a contribuit la colapsul militar sud-vietnamez. O a doua considerație a fost ofensiva majoră a Vietnamului de Nord împotriva Vietnamului de Sud, la care plănuisem să răspundem prin bombardamente.,
acest plan a fost subminat de acțiunea Congresului în septembrie 1973, interzicând bombardarea ulterioară a țintelor din Asia de Sud-Est. A existat, de asemenea, problema crescândă a afacerii Watergate, care se referea la modul de realegere a președintelui Nixon în noiembrie 1972. Ca urmare, în timp, puterea executivă a Administrației SUA a fost efectiv ruptă, iar capacitatea noastră de a lua măsuri puternice împotriva Vietnamului de Nord a fost slăbită în continuare, pe lângă oboseala generală din timpul războiului.,…
nord-vietnamezii și-au dat seama de toate acestea și astfel diferitele mijloace de descurajare a Vietnamului de nord de a ataca Vietnamul de Sud au fost ineficiente.
În ceea ce privește ajutorul economic american menționat în Acordul de la Paris, Hanoi nu a primit-o niciodată. Le-am spus două lucruri. În primul rând, le-am spus că trebuie să obținem aprobarea Congresului pentru a oferi ajutor economic Hanoiului. În al doilea rând, Vietnamul de Nord ar trebui să respecte acordul de la Paris. Au existat unele controverse cu privire la faptul dacă ne-am luat angajamentul de a oferi ajutor Vietnamului de Nord.,
Am făcut-o clar pentru Hanoi că nu putem oferi ajutor pentru Vietnamul de Nord fără aprobarea Congresului, și ne-a spus deja Congres. Mulți membri ai Congresului nu-i plăcea ideea de a oferi asistență Hanoiului. De asemenea, nu le-a plăcut faptul că am făcut promisiuni de a oferi un astfel de ajutor în secret, Chiar dacă am acoperit promisiunea afirmând că avem nevoie de aprobarea Congresului pentru a-l oferi.,
Care a creat noi controverse, care a fost agravată de faptul că de la bun început Hanoi a început să încalce Paris Accord din 1973. Aceste încălcări au fost destul de flagrante, iar apoi nord-vietnamezii au escaladat situația prin ruperea flagrantă a Acordului de încetare a focului. În aceste condiții, nu am fost pe cale de a da ajutor Vietnamului de Nord, care nu am putut ieși din Congres oricum. Deci, acel stimulent pentru Hanoi a dispărut rapid.,
toate bastoanele și morcovii, pe scurt, au fost înlăturate efectiv, iar acordul de la Paris s-a prăbușit.
deci, în general, aceasta a fost o sesiune foarte dură și descurajantă, ca să spunem cel puțin. Nu era o chestiune de a spune că ar trebui să ne întoarcem și să rezolvăm asta sau să rezolvăm această problemă. El a respins, în esență, acordul global. Nu a fost o respingere formală totală a acordului. El a spus: „trebuie să avem următoarele schimbări.”Dar el a cerut atât de multe schimbări, și au fost atât de importante, că era pur și simplu imposibil, pentru a vedea o soluție.,
a spune că am fost deprimați ar fi o subestimare colosală….Am încheiat trei sau patru zile de discuții foarte dificile în Saigon. Am fost de raportare înapoi la președintele Nixon, prin consilier adjunct de securitate al Haig, folosind canale de spate, care a implicat criptarea dublă a mesajelor. Am raportat că Thieu a reacționat negativ și ceea ce dorea.
președintele Nixon și Haig erau deja mai sceptici față de acord decât noi., Ei au apreciat descoperirea pe care am realizat-o, dar nu au fost la fel de entuziasmați ca și Kissinger și echipa sa, fără a include Negroponte. Mai presus de toate, Nixon nu a vrut să aibă o despărțire mare cu aliatul nostru. La urma urmei, a fost țara lor.
așa că am rămas în Saigon încă câteva zile după explozia inițială pentru a încerca să-l facem pe președintele Thieu să fie mai flexibil și să-și colecteze cererile. Până atunci ne-am dat seama că va trebui să ne întoarcem la Hanoi și să încercăm să ne adaptăm preocupărilor prioritare ale lui Thieu., Păreau a fi atât de extinse încât era destul de descurajant.
între timp, am trimis cabluri înapoi la Washington, raportând rezultatele conversațiilor noastre cu Thieu. A fost înnebunitor, pentru că a existat o întârziere de timp în trimiterea cablurilor, în special folosind criptarea dublă….
a fost înnebunitor. Am fost foarte deprimați oricum, din cauza reacției lui Thieu. Am fost nervos ca dracu ‘ despre acest Acord suflare în sus., Am avut președintele Nixon și al Haig bate pe noi, și am avut această eroare de comunicații din cauza diferenței de timp și întârzierile ocazionate de comunicații și procesul de criptare dublă. Am fost întotdeauna un mesaj în spatele acestor lucruri.
am plecat din Saigon cu cereri foarte extinse sud-vietnameze pentru modificări ale acordului. Am avut de a face o acțiune exploatație cu Hanoi. În acest timp, desigur, era imposibil să mergi la Hanoi. Am putea merge acolo doar dacă am putea încheia afacerea.,
a trebuit să amânăm călătoria la Hanoi, iar Kissinger a spus, de fapt, Nord-vietnamezilor: „Ei bine, v-am spus la Paris că această afacere este una bună și încă mai credem că este. Cu toate acestea, nu putem pune în aplicare acest Acord fără acceptarea Sud-vietnameză. Vom continua să lucrăm cu aliații noștri și vom încerca să-i aducem în jur. Cu toate acestea, va trebui să facem unele schimbări. Nu putem vinde acordul Sud-vietnamezilor în acest fel. Respectăm acordul de bază. Credem că este un acord bun. Nu renunța., Vom lua legătura cu tine. Nu pot veni la Hanoi acum.”
așa că ne-am întors la Washington. Nu stiu cat de repede s-a intamplat asta, dar intr-o zi sau doua a existat un comunicat de presa din Hanoi, lambasting Statele Unite, presedintele Nixon, si Kissinger. Declarația a spus că Statele Unite au fost de acord cu o înțelegere cu Hanoi și acum, sub pretextul că nu le-ar putea spune lacheilor lor din Saigon ce să facă, SUA renegau acum aranjamentele pe care le-am făcut.,
Hanoi a spus că am rupt un acord solemn cu Hanoi și, de asemenea, un acord pentru Kissinger să viziteze Hanoi. Apoi au început să publice întregul acord pe care l-am încheiat cu ei.
„îmi amintesc viu având senzațional, de trei stele mese, dar fiind foarte sumbru”
Ne-am dus la Paris, în noiembrie 1972, după alegeri. Reprezentanții Hanoi au fost foarte intransigenți., După câteva zile de discuții, când am călcat în apă, dar nu am făcut niciun progres, reprezentanții nord-vietnamezi au venit și au încercat practic să dezlege acordul. Ei au început să facă unele cereri noi și să ia înapoi unele dintre concesiile pe care le-au făcut deja.
am spus că vom fluiera și vom opri. Nu ajungeam nicăieri. Așa că ne-am oprit. În decembrie 1972, am avut o altă întâlnire cu nord-vietnamezii la Paris, cu aceeași lipsă de rezultate. Nu ajungeam nicăieri., De fapt, am ridicat punctele sud-vietnameze cu cele nord-vietnameze, și au existat câteva puncte tehnice pe care le-au cedat, dar nu am obținut nimic semnificativ, iar Hanoi făcea contra-cereri.
în timpul sesiunilor din noiembrie și decembrie am stat la Ambasada SUA. Îmi amintesc viu având senzațional, mese de trei stele, dar fiind foarte sumbru. În timp ce ne îndreptam spre sărbătorile de Crăciun din 1972, ne aflam într-un impas., Am încercat să clarificăm faptul că dorim să mergem în esență cu acordul din octombrie, dar că avem nevoie de câteva schimbări, atât pe fond, cât și pentru a aduce guvernul Saigon la bord. Dar Hanoi nu avea nimic din toate astea.
indiferent de amploarea bombardamentului din Vietnamul de Nord, obiectivul, desigur, nu a fost niciodată să provoace victime civile….Cert este că, la câteva zile de la începutul bombardamentului, am primit o notă conciliantă de la Hanoi, sugerând reluarea negocierilor., Deci, acest lucru a funcționat bine, și probabil l-a încurajat pe președintele Thieu din Vietnamul de Sud să creadă că vom fi duri în negocierile cu vietnamezii de Nord, sau cel puțin în aplicarea unei înțelegeri….
„Toasturile au fost schimbate, și acolo a fost un sentiment de camaraderie toate în jurul valorii de”
Astfel, la începutul lunii ianuarie 1973, am reluat negocierile. Lucrurile s-au mișcat destul de repede., Nord-vietnamezii au încetat să ne spună că anumite probleme nu pot fi discutate și au încetat să introducă noi cerințe, așa că nu mergeam înapoi. Am atins câteva dintre obiectivele noastre de o anumită semnificație. Nu am făcut schimbări majore în acord. Acordul a fost marginal mai bun în unele domenii.
am încheiat Acordul la Paris cu nord-vietnamezii și l-am parafat la 23 ianuarie 1973. Toasturile au fost schimbate, și a existat un sentiment de camaraderie peste tot în jurul., Nu a fost prea multă durere și angoasă, dar în mod clar a existat un sentiment de ușurare din partea noastră și cea a nord-vietnamez.
a trebuit să aducem guvernul Saigon la bord cu textul revizuit, în aceste zile finale. L-am trimis pe al Haig la Saigon. Au fost cel puțin câteva scrisori de la președintele Nixon către Nguyen van Thieu. Aceste scrisori au fost foarte dure și, de asemenea, foarte liniștitoare în același timp. Am făcut redactarea de bază, ca de obicei, cu direcția lui Kissinger și aprobarea lui Nixon.,
practic, au spus că am făcut tot ce am putut. I-am spus președintelui Thieu că am obținut tot ce am putut și că nu vom obține o afacere mai bună. Scrisorile spuneau că președintele Nixon a considerat că Acordul revizuit satisface interesele naționale ale Statelor Unite și ale Republicii Vietnam. Scrisorile spuneau că vom pune în aplicare acordurile și că vom bombarda Vietnamul de Nord, dacă va fi necesar, și că Statele Unite vor rămâne lângă Vietnamul de Sud. În plus, am oferi ajutor economic și militar Vietnamului de Sud.,
am subliniat avantajele Acordului și dorința noastră de a-l pune în aplicare. Președintele Nixon a spus, de fapt, că am dat guvernului Saigon tot ce am putut da în termeni de ani de sânge și comori și în termeni de afacere. Acum a fost momentul pentru Guvernul Saigon să vină la bord și să sprijine acordul care a fost negociat.
De asemenea, ca parte a negocierii, am inclus programul de ajutor, care a fost oarecum separat. Am fost foarte atenți să nu promitem să facem plăți de reparații către Vietnamul de Nord., Cu toate acestea, am vrut să le oferim câteva stimulente economice. Le-am numi fonduri pentru reconstrucția Indochinei și le-am oferi sume mari de bani și pentru Laos, Cambodgia și Vietnamul de Sud….
astfel, cu acceptarea ranchiunoasă a lui Saigon, am inițiat acordul și ne-am întors la Paris pentru semnarea finală la 27 ianuarie 1973. Kissinger a rămas la Washington, iar secretarul de stat Rogers a mers să semneze Acordul la Paris cu ceilalți miniștri de Externe.,
„Ce părere ai despre război,…nostru tăierea ajutor economic și militar, când Vietnamul de Nord a fost rupere de acord, a fost absolut imoral”
în Termen de câteva luni după semnarea la Paris Accord în 1973, Hanoi a început să ciuguli pe margini de acord. Am părăsit personalul NSC în mai, 1973….
nord-vietnamezii au continuat să facă probleme., În timp ce am fost în afara serviciului guvernamental, Kissinger a mers la Paris pentru a negocia cu Le Duc Tho într-un efort de a obține punerea în aplicare a Acordului de bază înapoi pe drumul cel bun. Acest efort nu a mers.
între timp, Congresul a început să pună limite asupra a ceea ce am putea face în Cambodgia și a oprit bombardamentele acolo și în Laos. În cele din urmă, câțiva ani mai târziu, Congresul a pus practic capăt ajutorului pentru Vietnamul de Sud, un act cu adevărat dezonorant și nesăbuit. Deci, într-o perioadă de timp, Guvernul Saigon a fost subminat.,
oricare ar fi neajunsurile sale-și au fost grave — impactul psihologic și militar la limitarea și apoi oprirea ajutorului nostru a fost devastator. Și, desigur, a încurajat Hanoi.
În 1975 a existat o ofensivă care a dus la Comuniști preluarea Vietnamul de Sud complet.,
spre sfârșit, în 1975, când armata Sud-vietnameză a fost învinsă în grabă, Congresul a tăiat deja și, fără îndoială, practic ajutorul militar și economic pentru Vietnamul de Sud.
orice ai simți în legătură cu războiul, am negociat acest acord cu Vietnamul de Nord și am trecut prin toate aceste torturi și pierderi., Chiar dacă guvernul sud-vietnamez nu a fost perfect, tăierea ajutorului economic și militar acordat acestora, când Vietnamul de Nord continua să fie aprovizionat de aliații săi și încălca acordul, a fost absolut imorală, în opinia mea.
dacă ajutorul continuu din partea noastră ar fi făcut toată această diferență este o altă problemă, dar nu are nimic de-a face cu principiul. Și imperfectă cum a fost guvernul Saigon, cu siguranță a fost preferabilă Comuniștilor din Hanoi., În orice caz, ajutorul economic și militar promis Sud-vietnamezilor nu a fost livrat, ceea ce i-a slăbit și mai mult.
deci planurile noastre militare de a face față amenințării nord-vietnameze s-au dovedit a fi bazate pe un set greșit de ipoteze. Acest lucru a contribuit la colapsul militar sud-vietnamez. O a doua considerație a fost ofensiva majoră a Vietnamului de Nord împotriva Vietnamului de Sud, la care plănuisem să răspundem prin bombardamente.,
acest plan a fost subminat de acțiunea Congresului în septembrie 1973, interzicând bombardarea ulterioară a țintelor din Asia de Sud-Est. A existat, de asemenea, problema crescândă a afacerii Watergate, care se referea la modul de realegere a președintelui Nixon în noiembrie 1972. Ca urmare, în timp, puterea executivă a Administrației SUA a fost efectiv ruptă, iar capacitatea noastră de a lua măsuri puternice împotriva Vietnamului de Nord a fost slăbită în continuare, pe lângă oboseala generală din timpul războiului.,…
nord-vietnamezii și-au dat seama de toate acestea și astfel diferitele mijloace de descurajare a Vietnamului de nord de a ataca Vietnamul de Sud au fost ineficiente.
În ceea ce privește ajutorul economic american menționat în Acordul de la Paris, Hanoi nu a primit-o niciodată. Le-am spus două lucruri. În primul rând, le-am spus că trebuie să obținem aprobarea Congresului pentru a oferi ajutor economic Hanoiului. În al doilea rând, Vietnamul de Nord ar trebui să respecte acordul de la Paris. Au existat unele controverse cu privire la faptul dacă ne-am luat angajamentul de a oferi ajutor Vietnamului de Nord.,
Am făcut-o clar pentru Hanoi că nu putem oferi ajutor pentru Vietnamul de Nord fără aprobarea Congresului, și ne-a spus deja Congres. Mulți membri ai Congresului nu-i plăcea ideea de a oferi asistență Hanoiului. De asemenea, nu le-a plăcut faptul că am făcut promisiuni de a oferi un astfel de ajutor în secret, Chiar dacă am acoperit promisiunea afirmând că avem nevoie de aprobarea Congresului pentru a-l oferi.,
Care a creat noi controverse, care a fost agravată de faptul că de la bun început Hanoi a început să încalce Paris Accord din 1973. Aceste încălcări au fost destul de flagrante, iar apoi nord-vietnamezii au escaladat situația prin ruperea flagrantă a Acordului de încetare a focului. În aceste condiții, nu am fost pe cale de a da ajutor Vietnamului de Nord, care nu am putut ieși din Congres oricum. Deci, acel stimulent pentru Hanoi a dispărut rapid.,
toate bastoanele și morcovii, pe scurt, au fost înlăturate efectiv, iar acordul de la Paris s-a prăbușit.
Ne-am dus la Paris, în noiembrie 1972, după alegeri. Reprezentanții Hanoi au fost foarte intransigenți., După câteva zile de discuții, când am călcat în apă, dar nu am făcut niciun progres, reprezentanții nord-vietnamezi au venit și au încercat practic să dezlege acordul. Ei au început să facă unele cereri noi și să ia înapoi unele dintre concesiile pe care le-au făcut deja.
am spus că vom fluiera și vom opri. Nu ajungeam nicăieri. Așa că ne-am oprit. În decembrie 1972, am avut o altă întâlnire cu nord-vietnamezii la Paris, cu aceeași lipsă de rezultate. Nu ajungeam nicăieri., De fapt, am ridicat punctele sud-vietnameze cu cele nord-vietnameze, și au existat câteva puncte tehnice pe care le-au cedat, dar nu am obținut nimic semnificativ, iar Hanoi făcea contra-cereri.
în timpul sesiunilor din noiembrie și decembrie am stat la Ambasada SUA. Îmi amintesc viu având senzațional, mese de trei stele, dar fiind foarte sumbru. În timp ce ne îndreptam spre sărbătorile de Crăciun din 1972, ne aflam într-un impas., Am încercat să clarificăm faptul că dorim să mergem în esență cu acordul din octombrie, dar că avem nevoie de câteva schimbări, atât pe fond, cât și pentru a aduce guvernul Saigon la bord. Dar Hanoi nu avea nimic din toate astea.
indiferent de amploarea bombardamentului din Vietnamul de Nord, obiectivul, desigur, nu a fost niciodată să provoace victime civile….Cert este că, la câteva zile de la începutul bombardamentului, am primit o notă conciliantă de la Hanoi, sugerând reluarea negocierilor., Deci, acest lucru a funcționat bine, și probabil l-a încurajat pe președintele Thieu din Vietnamul de Sud să creadă că vom fi duri în negocierile cu vietnamezii de Nord, sau cel puțin în aplicarea unei înțelegeri….
„Toasturile au fost schimbate, și acolo a fost un sentiment de camaraderie toate în jurul valorii de”
Astfel, la începutul lunii ianuarie 1973, am reluat negocierile. Lucrurile s-au mișcat destul de repede., Nord-vietnamezii au încetat să ne spună că anumite probleme nu pot fi discutate și au încetat să introducă noi cerințe, așa că nu mergeam înapoi. Am atins câteva dintre obiectivele noastre de o anumită semnificație. Nu am făcut schimbări majore în acord. Acordul a fost marginal mai bun în unele domenii.
am încheiat Acordul la Paris cu nord-vietnamezii și l-am parafat la 23 ianuarie 1973. Toasturile au fost schimbate, și a existat un sentiment de camaraderie peste tot în jurul., Nu a fost prea multă durere și angoasă, dar în mod clar a existat un sentiment de ușurare din partea noastră și cea a nord-vietnamez.
a trebuit să aducem guvernul Saigon la bord cu textul revizuit, în aceste zile finale. L-am trimis pe al Haig la Saigon. Au fost cel puțin câteva scrisori de la președintele Nixon către Nguyen van Thieu. Aceste scrisori au fost foarte dure și, de asemenea, foarte liniștitoare în același timp. Am făcut redactarea de bază, ca de obicei, cu direcția lui Kissinger și aprobarea lui Nixon.,
practic, au spus că am făcut tot ce am putut. I-am spus președintelui Thieu că am obținut tot ce am putut și că nu vom obține o afacere mai bună. Scrisorile spuneau că președintele Nixon a considerat că Acordul revizuit satisface interesele naționale ale Statelor Unite și ale Republicii Vietnam. Scrisorile spuneau că vom pune în aplicare acordurile și că vom bombarda Vietnamul de Nord, dacă va fi necesar, și că Statele Unite vor rămâne lângă Vietnamul de Sud. În plus, am oferi ajutor economic și militar Vietnamului de Sud.,
am subliniat avantajele Acordului și dorința noastră de a-l pune în aplicare. Președintele Nixon a spus, de fapt, că am dat guvernului Saigon tot ce am putut da în termeni de ani de sânge și comori și în termeni de afacere. Acum a fost momentul pentru Guvernul Saigon să vină la bord și să sprijine acordul care a fost negociat.
De asemenea, ca parte a negocierii, am inclus programul de ajutor, care a fost oarecum separat. Am fost foarte atenți să nu promitem să facem plăți de reparații către Vietnamul de Nord., Cu toate acestea, am vrut să le oferim câteva stimulente economice. Le-am numi fonduri pentru reconstrucția Indochinei și le-am oferi sume mari de bani și pentru Laos, Cambodgia și Vietnamul de Sud….
astfel, cu acceptarea ranchiunoasă a lui Saigon, am inițiat acordul și ne-am întors la Paris pentru semnarea finală la 27 ianuarie 1973. Kissinger a rămas la Washington, iar secretarul de stat Rogers a mers să semneze Acordul la Paris cu ceilalți miniștri de Externe.,
„Ce părere ai despre război,…nostru tăierea ajutor economic și militar, când Vietnamul de Nord a fost rupere de acord, a fost absolut imoral”
în Termen de câteva luni după semnarea la Paris Accord în 1973, Hanoi a început să ciuguli pe margini de acord. Am părăsit personalul NSC în mai, 1973….
nord-vietnamezii au continuat să facă probleme., În timp ce am fost în afara serviciului guvernamental, Kissinger a mers la Paris pentru a negocia cu Le Duc Tho într-un efort de a obține punerea în aplicare a Acordului de bază înapoi pe drumul cel bun. Acest efort nu a mers.
între timp, Congresul a început să pună limite asupra a ceea ce am putea face în Cambodgia și a oprit bombardamentele acolo și în Laos. În cele din urmă, câțiva ani mai târziu, Congresul a pus practic capăt ajutorului pentru Vietnamul de Sud, un act cu adevărat dezonorant și nesăbuit. Deci, într-o perioadă de timp, Guvernul Saigon a fost subminat.,
oricare ar fi neajunsurile sale-și au fost grave — impactul psihologic și militar la limitarea și apoi oprirea ajutorului nostru a fost devastator. Și, desigur, a încurajat Hanoi.
În 1975 a existat o ofensivă care a dus la Comuniști preluarea Vietnamul de Sud complet.,
spre sfârșit, în 1975, când armata Sud-vietnameză a fost învinsă în grabă, Congresul a tăiat deja și, fără îndoială, practic ajutorul militar și economic pentru Vietnamul de Sud.
orice ai simți în legătură cu războiul, am negociat acest acord cu Vietnamul de Nord și am trecut prin toate aceste torturi și pierderi., Chiar dacă guvernul sud-vietnamez nu a fost perfect, tăierea ajutorului economic și militar acordat acestora, când Vietnamul de Nord continua să fie aprovizionat de aliații săi și încălca acordul, a fost absolut imorală, în opinia mea.
dacă ajutorul continuu din partea noastră ar fi făcut toată această diferență este o altă problemă, dar nu are nimic de-a face cu principiul. Și imperfectă cum a fost guvernul Saigon, cu siguranță a fost preferabilă Comuniștilor din Hanoi., În orice caz, ajutorul economic și militar promis Sud-vietnamezilor nu a fost livrat, ceea ce i-a slăbit și mai mult.
deci planurile noastre militare de a face față amenințării nord-vietnameze s-au dovedit a fi bazate pe un set greșit de ipoteze. Acest lucru a contribuit la colapsul militar sud-vietnamez. O a doua considerație a fost ofensiva majoră a Vietnamului de Nord împotriva Vietnamului de Sud, la care plănuisem să răspundem prin bombardamente.,
acest plan a fost subminat de acțiunea Congresului în septembrie 1973, interzicând bombardarea ulterioară a țintelor din Asia de Sud-Est. A existat, de asemenea, problema crescândă a afacerii Watergate, care se referea la modul de realegere a președintelui Nixon în noiembrie 1972. Ca urmare, în timp, puterea executivă a Administrației SUA a fost efectiv ruptă, iar capacitatea noastră de a lua măsuri puternice împotriva Vietnamului de Nord a fost slăbită în continuare, pe lângă oboseala generală din timpul războiului.,…
nord-vietnamezii și-au dat seama de toate acestea și astfel diferitele mijloace de descurajare a Vietnamului de nord de a ataca Vietnamul de Sud au fost ineficiente.
În ceea ce privește ajutorul economic american menționat în Acordul de la Paris, Hanoi nu a primit-o niciodată. Le-am spus două lucruri. În primul rând, le-am spus că trebuie să obținem aprobarea Congresului pentru a oferi ajutor economic Hanoiului. În al doilea rând, Vietnamul de Nord ar trebui să respecte acordul de la Paris. Au existat unele controverse cu privire la faptul dacă ne-am luat angajamentul de a oferi ajutor Vietnamului de Nord.,
Am făcut-o clar pentru Hanoi că nu putem oferi ajutor pentru Vietnamul de Nord fără aprobarea Congresului, și ne-a spus deja Congres. Mulți membri ai Congresului nu-i plăcea ideea de a oferi asistență Hanoiului. De asemenea, nu le-a plăcut faptul că am făcut promisiuni de a oferi un astfel de ajutor în secret, Chiar dacă am acoperit promisiunea afirmând că avem nevoie de aprobarea Congresului pentru a-l oferi.,
Care a creat noi controverse, care a fost agravată de faptul că de la bun început Hanoi a început să încalce Paris Accord din 1973. Aceste încălcări au fost destul de flagrante, iar apoi nord-vietnamezii au escaladat situația prin ruperea flagrantă a Acordului de încetare a focului. În aceste condiții, nu am fost pe cale de a da ajutor Vietnamului de Nord, care nu am putut ieși din Congres oricum. Deci, acel stimulent pentru Hanoi a dispărut rapid.,
toate bastoanele și morcovii, pe scurt, au fost înlăturate efectiv, iar acordul de la Paris s-a prăbușit.
Astfel, la începutul lunii ianuarie 1973, am reluat negocierile. Lucrurile s-au mișcat destul de repede., Nord-vietnamezii au încetat să ne spună că anumite probleme nu pot fi discutate și au încetat să introducă noi cerințe, așa că nu mergeam înapoi. Am atins câteva dintre obiectivele noastre de o anumită semnificație. Nu am făcut schimbări majore în acord. Acordul a fost marginal mai bun în unele domenii.
am încheiat Acordul la Paris cu nord-vietnamezii și l-am parafat la 23 ianuarie 1973. Toasturile au fost schimbate, și a existat un sentiment de camaraderie peste tot în jurul., Nu a fost prea multă durere și angoasă, dar în mod clar a existat un sentiment de ușurare din partea noastră și cea a nord-vietnamez.
a trebuit să aducem guvernul Saigon la bord cu textul revizuit, în aceste zile finale. L-am trimis pe al Haig la Saigon. Au fost cel puțin câteva scrisori de la președintele Nixon către Nguyen van Thieu. Aceste scrisori au fost foarte dure și, de asemenea, foarte liniștitoare în același timp. Am făcut redactarea de bază, ca de obicei, cu direcția lui Kissinger și aprobarea lui Nixon.,
practic, au spus că am făcut tot ce am putut. I-am spus președintelui Thieu că am obținut tot ce am putut și că nu vom obține o afacere mai bună. Scrisorile spuneau că președintele Nixon a considerat că Acordul revizuit satisface interesele naționale ale Statelor Unite și ale Republicii Vietnam. Scrisorile spuneau că vom pune în aplicare acordurile și că vom bombarda Vietnamul de Nord, dacă va fi necesar, și că Statele Unite vor rămâne lângă Vietnamul de Sud. În plus, am oferi ajutor economic și militar Vietnamului de Sud.,
am subliniat avantajele Acordului și dorința noastră de a-l pune în aplicare. Președintele Nixon a spus, de fapt, că am dat guvernului Saigon tot ce am putut da în termeni de ani de sânge și comori și în termeni de afacere. Acum a fost momentul pentru Guvernul Saigon să vină la bord și să sprijine acordul care a fost negociat.
De asemenea, ca parte a negocierii, am inclus programul de ajutor, care a fost oarecum separat. Am fost foarte atenți să nu promitem să facem plăți de reparații către Vietnamul de Nord., Cu toate acestea, am vrut să le oferim câteva stimulente economice. Le-am numi fonduri pentru reconstrucția Indochinei și le-am oferi sume mari de bani și pentru Laos, Cambodgia și Vietnamul de Sud….
astfel, cu acceptarea ranchiunoasă a lui Saigon, am inițiat acordul și ne-am întors la Paris pentru semnarea finală la 27 ianuarie 1973. Kissinger a rămas la Washington, iar secretarul de stat Rogers a mers să semneze Acordul la Paris cu ceilalți miniștri de Externe.,
„Ce părere ai despre război,…nostru tăierea ajutor economic și militar, când Vietnamul de Nord a fost rupere de acord, a fost absolut imoral”
în Termen de câteva luni după semnarea la Paris Accord în 1973, Hanoi a început să ciuguli pe margini de acord. Am părăsit personalul NSC în mai, 1973….
nord-vietnamezii au continuat să facă probleme., În timp ce am fost în afara serviciului guvernamental, Kissinger a mers la Paris pentru a negocia cu Le Duc Tho într-un efort de a obține punerea în aplicare a Acordului de bază înapoi pe drumul cel bun. Acest efort nu a mers.
între timp, Congresul a început să pună limite asupra a ceea ce am putea face în Cambodgia și a oprit bombardamentele acolo și în Laos. În cele din urmă, câțiva ani mai târziu, Congresul a pus practic capăt ajutorului pentru Vietnamul de Sud, un act cu adevărat dezonorant și nesăbuit. Deci, într-o perioadă de timp, Guvernul Saigon a fost subminat.,
oricare ar fi neajunsurile sale-și au fost grave — impactul psihologic și militar la limitarea și apoi oprirea ajutorului nostru a fost devastator. Și, desigur, a încurajat Hanoi.
În 1975 a existat o ofensivă care a dus la Comuniști preluarea Vietnamul de Sud complet.,
spre sfârșit, în 1975, când armata Sud-vietnameză a fost învinsă în grabă, Congresul a tăiat deja și, fără îndoială, practic ajutorul militar și economic pentru Vietnamul de Sud.
orice ai simți în legătură cu războiul, am negociat acest acord cu Vietnamul de Nord și am trecut prin toate aceste torturi și pierderi., Chiar dacă guvernul sud-vietnamez nu a fost perfect, tăierea ajutorului economic și militar acordat acestora, când Vietnamul de Nord continua să fie aprovizionat de aliații săi și încălca acordul, a fost absolut imorală, în opinia mea.
dacă ajutorul continuu din partea noastră ar fi făcut toată această diferență este o altă problemă, dar nu are nimic de-a face cu principiul. Și imperfectă cum a fost guvernul Saigon, cu siguranță a fost preferabilă Comuniștilor din Hanoi., În orice caz, ajutorul economic și militar promis Sud-vietnamezilor nu a fost livrat, ceea ce i-a slăbit și mai mult.
deci planurile noastre militare de a face față amenințării nord-vietnameze s-au dovedit a fi bazate pe un set greșit de ipoteze. Acest lucru a contribuit la colapsul militar sud-vietnamez. O a doua considerație a fost ofensiva majoră a Vietnamului de Nord împotriva Vietnamului de Sud, la care plănuisem să răspundem prin bombardamente.,
acest plan a fost subminat de acțiunea Congresului în septembrie 1973, interzicând bombardarea ulterioară a țintelor din Asia de Sud-Est. A existat, de asemenea, problema crescândă a afacerii Watergate, care se referea la modul de realegere a președintelui Nixon în noiembrie 1972. Ca urmare, în timp, puterea executivă a Administrației SUA a fost efectiv ruptă, iar capacitatea noastră de a lua măsuri puternice împotriva Vietnamului de Nord a fost slăbită în continuare, pe lângă oboseala generală din timpul războiului.,…
nord-vietnamezii și-au dat seama de toate acestea și astfel diferitele mijloace de descurajare a Vietnamului de nord de a ataca Vietnamul de Sud au fost ineficiente.
În ceea ce privește ajutorul economic american menționat în Acordul de la Paris, Hanoi nu a primit-o niciodată. Le-am spus două lucruri. În primul rând, le-am spus că trebuie să obținem aprobarea Congresului pentru a oferi ajutor economic Hanoiului. În al doilea rând, Vietnamul de Nord ar trebui să respecte acordul de la Paris. Au existat unele controverse cu privire la faptul dacă ne-am luat angajamentul de a oferi ajutor Vietnamului de Nord.,
Am făcut-o clar pentru Hanoi că nu putem oferi ajutor pentru Vietnamul de Nord fără aprobarea Congresului, și ne-a spus deja Congres. Mulți membri ai Congresului nu-i plăcea ideea de a oferi asistență Hanoiului. De asemenea, nu le-a plăcut faptul că am făcut promisiuni de a oferi un astfel de ajutor în secret, Chiar dacă am acoperit promisiunea afirmând că avem nevoie de aprobarea Congresului pentru a-l oferi.,
Care a creat noi controverse, care a fost agravată de faptul că de la bun început Hanoi a început să încalce Paris Accord din 1973. Aceste încălcări au fost destul de flagrante, iar apoi nord-vietnamezii au escaladat situația prin ruperea flagrantă a Acordului de încetare a focului. În aceste condiții, nu am fost pe cale de a da ajutor Vietnamului de Nord, care nu am putut ieși din Congres oricum. Deci, acel stimulent pentru Hanoi a dispărut rapid.,
toate bastoanele și morcovii, pe scurt, au fost înlăturate efectiv, iar acordul de la Paris s-a prăbușit.
în Termen de câteva luni după semnarea la Paris Accord în 1973, Hanoi a început să ciuguli pe margini de acord. Am părăsit personalul NSC în mai, 1973….
nord-vietnamezii au continuat să facă probleme., În timp ce am fost în afara serviciului guvernamental, Kissinger a mers la Paris pentru a negocia cu Le Duc Tho într-un efort de a obține punerea în aplicare a Acordului de bază înapoi pe drumul cel bun. Acest efort nu a mers.
între timp, Congresul a început să pună limite asupra a ceea ce am putea face în Cambodgia și a oprit bombardamentele acolo și în Laos. În cele din urmă, câțiva ani mai târziu, Congresul a pus practic capăt ajutorului pentru Vietnamul de Sud, un act cu adevărat dezonorant și nesăbuit. Deci, într-o perioadă de timp, Guvernul Saigon a fost subminat.,
oricare ar fi neajunsurile sale-și au fost grave — impactul psihologic și militar la limitarea și apoi oprirea ajutorului nostru a fost devastator. Și, desigur, a încurajat Hanoi.
În 1975 a existat o ofensivă care a dus la Comuniști preluarea Vietnamul de Sud complet.,
spre sfârșit, în 1975, când armata Sud-vietnameză a fost învinsă în grabă, Congresul a tăiat deja și, fără îndoială, practic ajutorul militar și economic pentru Vietnamul de Sud.
orice ai simți în legătură cu războiul, am negociat acest acord cu Vietnamul de Nord și am trecut prin toate aceste torturi și pierderi., Chiar dacă guvernul sud-vietnamez nu a fost perfect, tăierea ajutorului economic și militar acordat acestora, când Vietnamul de Nord continua să fie aprovizionat de aliații săi și încălca acordul, a fost absolut imorală, în opinia mea.
dacă ajutorul continuu din partea noastră ar fi făcut toată această diferență este o altă problemă, dar nu are nimic de-a face cu principiul. Și imperfectă cum a fost guvernul Saigon, cu siguranță a fost preferabilă Comuniștilor din Hanoi., În orice caz, ajutorul economic și militar promis Sud-vietnamezilor nu a fost livrat, ceea ce i-a slăbit și mai mult.
deci planurile noastre militare de a face față amenințării nord-vietnameze s-au dovedit a fi bazate pe un set greșit de ipoteze. Acest lucru a contribuit la colapsul militar sud-vietnamez. O a doua considerație a fost ofensiva majoră a Vietnamului de Nord împotriva Vietnamului de Sud, la care plănuisem să răspundem prin bombardamente.,
acest plan a fost subminat de acțiunea Congresului în septembrie 1973, interzicând bombardarea ulterioară a țintelor din Asia de Sud-Est. A existat, de asemenea, problema crescândă a afacerii Watergate, care se referea la modul de realegere a președintelui Nixon în noiembrie 1972. Ca urmare, în timp, puterea executivă a Administrației SUA a fost efectiv ruptă, iar capacitatea noastră de a lua măsuri puternice împotriva Vietnamului de Nord a fost slăbită în continuare, pe lângă oboseala generală din timpul războiului.,…
nord-vietnamezii și-au dat seama de toate acestea și astfel diferitele mijloace de descurajare a Vietnamului de nord de a ataca Vietnamul de Sud au fost ineficiente.
În ceea ce privește ajutorul economic american menționat în Acordul de la Paris, Hanoi nu a primit-o niciodată. Le-am spus două lucruri. În primul rând, le-am spus că trebuie să obținem aprobarea Congresului pentru a oferi ajutor economic Hanoiului. În al doilea rând, Vietnamul de Nord ar trebui să respecte acordul de la Paris. Au existat unele controverse cu privire la faptul dacă ne-am luat angajamentul de a oferi ajutor Vietnamului de Nord.,
Am făcut-o clar pentru Hanoi că nu putem oferi ajutor pentru Vietnamul de Nord fără aprobarea Congresului, și ne-a spus deja Congres. Mulți membri ai Congresului nu-i plăcea ideea de a oferi asistență Hanoiului. De asemenea, nu le-a plăcut faptul că am făcut promisiuni de a oferi un astfel de ajutor în secret, Chiar dacă am acoperit promisiunea afirmând că avem nevoie de aprobarea Congresului pentru a-l oferi.,
Care a creat noi controverse, care a fost agravată de faptul că de la bun început Hanoi a început să încalce Paris Accord din 1973. Aceste încălcări au fost destul de flagrante, iar apoi nord-vietnamezii au escaladat situația prin ruperea flagrantă a Acordului de încetare a focului. În aceste condiții, nu am fost pe cale de a da ajutor Vietnamului de Nord, care nu am putut ieși din Congres oricum. Deci, acel stimulent pentru Hanoi a dispărut rapid.,
toate bastoanele și morcovii, pe scurt, au fost înlăturate efectiv, iar acordul de la Paris s-a prăbușit.